Învestirea sâmbătă a preşedinelui Petro Poroşenko a fost salutată imediat de NATO şi preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy.
Aceștia au subliniat susţinerea celor două instituţii faţă de Ucraina, integritatea teritorială şi stabilitatea ţării, relatează AFP.
„Îl felicit călduros pe Petro Poroşenko pentru învestirea sa în funcţia de preşedinte al Ucrainei. Am încredere în faptul că leadershipul preşedintelui Poroşenko va contribui la stabilizarea ţării, sprijinindu-se pe dialogul politic lansat înaintea alegerilor”, a scris secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Anders Fogh Rasmussen în comunicat.
Acesta adaugă că NATO „este pe cale să finalizeze noile măsuri complete cu scopul de a ajuta Ucraina şi de a susţine reformele în domeniul securităţii şi apărării ţării”.
„Aliaţii NATO rămân fermi în susţinerea lor faţă de suveranitatea, independenţa şi integritatea teritoriului Ucrainei”, mai afirmă Rasmussen.
La rândul său, Van Rompuy, care asista la ceremonia de învestire, la Kiev, a „reiterat susţinerea UE faţă de Ucraina şi angajamentul său alături de ea”, într-un comunicat.
Poroşenko a „primit un mandat puternic pentru a avansa pe calea reformelor şi a transforma Ucraina într-o ţară modernă şi democratică, la care aspiră cetăţenii ei, o ţară unită şi descentralizată, în care fiecare îşi găseşte locul şi în care diferitele identităţi şi minorităţi sunt recunoscute şi respectate. Un dialog aprofundat şi fără excluderi va juca, fără nicio îndoială, un rol important în acest proces de transformare”, adaugă el.
„Întoarcerea Ucrainei la stabilitate şi eforturile în vederea creşterii şi dezvoltării sale vor fi profitabile pentru toţi vecinii săi. Toţi vecinii săi este necesar totodată să respcte opţiunile sale suverane, inclusiv legături mai strânse cu UE, şi integritatea sa teritorială”, subliniază el.
„UE se va afla alături de Ucraina şi rămâne pregătită să coopereze cu cei care împărtăşesc aceste obiective de democraţie, prosperitate şi stabilitate”, mai spune Van Rompuy.