NATO, ULTIMATUM pentru RUSIA: Să îşi retragă forţele militare din Republica Moldova, staţionate ILEGAL!
Premieră istorică la un summit NATO.
Ţările Alianţei Nord-Atlantice au solicitat miercuri, la Bruxelles, retragerea forțelor militare pe care Rusia le-a staționat ilegal pe teritoriile Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei.
„Reiterăm sprijinul acordat integrității teritoriale și suveranității Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova în cadrul granițelor recunoscute pe plan internațional. În conformitate cu angajamentele sale internaționale, solicităm Rusiei să retragă forțele pe care le-a staționat în toate cele trei țări fără consimțământul lor”, au agreat Klaus Iohannis, Donald Trump și ceilalți 27 de lideri euro-atlantici, într-o precizare inclusă în premieră în declarația finală a unui summit NATO, potrivit caleaeuropeana.ro.
În declarație, membrii NATO au condamnat, din nou, ”cu fermitate anexarea ilegală și ilegitimă a Crimeei, pe care noi nu o recunoaștem și nu o vom recunoaște”.
Referitor la Republica Moldova, aliații din NATO fac un apel către Rusia să își retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova și să continue să se angajeze constructiv în negocierile privind Transnistria.
Poziția NATO, îndeosebi în privința Republicii Moldova, vine în contextul în care Adunarea Generală a ONU a adoptat în luna iunie un proiect de rezoluţie propus de Chişinău privind retragerea trupelor ruse din Transnistria.