NATO își consolidează prezența în Marea Neagră: SUA, Franța și Marea Britanie au trimis nave militare în regiune / Ce face Rusia în acest context

Publicat: 17 09. 2020, 11:41
Foto: facebook.com/pg/USNavalForcesEuropeAfrica

Trei nave militare ale unor state NATO se află, în această perioadă, în Marea Neagră. Alianța Nord-Atlantică își consolidează prezența în regiune prin patrularea distrugătorului american USS Roosevelt, a navei hidrografice multirol HMS Enterprise, a Marii Britanii, și prin nava de cercetare electronică Dupuy de Lome din cadrul Forţelor Navale ale Franţei. Deplasarea acestor nave în Marea Neagră vine în contextul în care în zonă a avut loc deja o consolidare a prezenței aeriene a NATO, prin mai multe zboruri ale unor bombardiere sau avioane de supraveghere. De asemenea, totul se întâmplă pe fondul exercițiului „Caucaz-2020”, pe care Rusia îl va face între 21 și 26 septembrie, potrivit Adevărul.

Trei nave militare americane, britanice și franceze, se află în Marea Neagră în această perioadă

Distrugătorul USS Roosevelt face parte din Flota a Vl-a americană și este o navă de luptă din clasa Arleigh Burke. Nava este operată de 380 de ofiţeri şi marinari și este dotată cu rachete de croazieră Tomahawk, care pot atinge ținte aflate la 2.500 de kilometri, lansatoare de rachete antinavă şi antiaeriene, torpile şi două elicoptere multirol.Potrivit U.S. Naval Forces Europe-Africa, distrugătorul USS Roosevelt a ajuns în marea Neagră pentru a participa la „operațiunii de securitate maritimă cu aliații și pertenerii NATO din regiune”.

”Operațiunile navei în Marea Neagră vor consolida interoperabilitatea cu aliații și partenerii NATO și vor demonstra hotărârea colectivă de a apăra securitatea Mării Negre în cadrul operațiunii Atlantic Resolve”, se mai arată într-un comunicat al U.S. Naval Forces Europe-Africa.

Rusia pregătește exercițiul „Caucaz-2020” în Marea Neagră

În contextul prezenței în regiune a distrugătorului USS Roosevelt, Flota rusă din Marea Neagră a ordonat ca nava americană să fie escortată de fregata Amiral Essen, un vas militar dotat cu mai multe sisteme de armament și cu performanțe asemănătoare cu cele ale USS Roosevelt.

Nava hidrografică multirol britanică HMS Enterprise este operată de 72 de ofiţeri şi marinari și are la bord mai multe sonde şi senzori remorcaţi, care au ca scop culegerea de informaţii militare, precum și două tunuri Oerlikon, trei minitunuri şi patru mitraliere.

A treia navă NATO prezentă în Marea Neagră este nava franceză de cercetare electronică Dupuy de Lome, dotată cu sisteme de cercetare care fac posibilă detectarea, interceptarea şi efectuarea analizei tehnice a diferitelor surse de radiaţii electomagnetice și interceptarea şi analiza semnalelor sistemelor de comunicaţii în toată banda de frecvenţe de la 30 kHz la 100 Ghz. Vasul francez este operat de 30 de marinari şi 80 de operatori de comunicaţii, este dotat cu două mitraliere M2 Browing de calibru 12,7 milimetri și poate atinge viteze de 16 noduri.

Navele aliate deplasate în zonă vor urmări desfășurarea exercițiului „Caucaz-2020”, în cadrul căruia militarii ruși vor face trageri cu mai multe tipuri de armament.