NATO, despre Rusia: Ne concentrăm pe amenințări reale

NATO, despre Rusia: Ne concentrăm pe amenințări reale

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a lansat idea unui “parteneriat strategic real“ între Alianță și Rusia, după ce președintele rus, Dmitri Medvedev, a amenințat Statele Unite cu un nou Război Rece, conform AFP.

„Obiectivul meu este dezvoltarea unui parteneriat strategic real între NATO şi Rusia”, a declarat Rasmussen în timpul unei vizite oficiale în Slovacia.

„Sigur că avem dezacorduri, dar sunt domenii în care avem aceleaşi interese, în special în combaterea armelor de distrugere în masă şi a tehnologiilor de rachete. Am decis să dezvoltăm un sistem NATO de apărare antirachetă şi am invitat Rusia să coopereze la tehnologiile antirachetă. Ideea noastră este să avem două sisteme independente care să coopereze, un sistem NATO şi unul rusesc, fiecare responsabil de protejarea propriului teritoriu, dar şi capabile să cooereze, să schimbe informaţii”, a mai spus Rasmussen.

Secretarul general a ținut să asigure Rusia încă odată că scutul antirachetă nu este îndreptat către teritoriul său.

„Sistemul nostru antirachetă nu este îndreptat împotriva Rusiei, nu considerăm Rusia o ameninţare la adresa NATO”, a adăugat el, îndemnând Moscova să se concentreze pe „ameninţări reale, nu pe fantome ale trecutului”, precizează oficialul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:39 - Lasconi: Am credit și până în 2037 trebuie să plătesc. Voi fi primul preşedinte al României cu credit la bancă. Trăiesc ca oricare român
23:30 - Papa Francisc a decis să renunțe la o parte dintre vechile ritualuri funerare. Cum își dorește să fie înmormântat Suveranul Pontif
23:27 - O fetiță a fost bătută de mama ei cu un prelungitor. Cine a raportat cazul
23:18 - Ciucă: Aţi văzut câtă disperare? Eu, care n-am fost în politică, am devenit inamicul numărul 1. Cei care mă atacă nu au decât, eu mă duc acăsică şi pun capul liniştit pe pernă
22:59 - Preparatele moderne și tradiționale la Târgul de Crăciun din Sibiu. Cât costă ciocolata Dubai
22:55 - Ciolacu: Mînzatu a fost validată ca vicepreşedinte al Comisiei Europene. Din păcate, unii din țară au uitat că la Bruxelles suntem toți români, că trebuie să tragem pentru România indiferent de ideologie
22:34 - O specie de prădător, fără dușmani naturali, face prăpăd în Delta Dunării. Localnicii sunt devastați de pierderile suferite
22:26 - Alarma dată de un bărbat din Ploiești duupă ce vecinii nu au răspuns la ușă. Ce au găsit polițiștii
22:25 - Drulă, despre vila pentru Iohannis: Are 1.200 mp. Cine locuiește în 1.200 mp?? Iar renovarea costă 9 milioane de euro, aproape cât tot bugetul RAAPPS pe un an (VIDEO)
22:06 - Ce spune Traian Băsescu despre amenințările nucleare ale Rusiei. „Ei sunt conștienți că vor primi o armă nucleară ca lovitură împotriva lor”