O „reuniune extraordinară” a NATO cu Ucraina va avea loc, luni după-amiază, la Bruxelles, după ce Rusia a sechestrat mai multe nave ucrainene în strâmtoarea Kerci, potrivit informațiilor lansate de AFP.
„La cererea președintelui Poroșenko, secretarul general a acceptat să convoace o reuniune extraordinară a Comisiei NATO-Ucraina la nivel de ambasadori, în această după-amiază, la Bruxelles, pentru a examina situația actuală”, anunță NATO, printr-un comunicat de presă.
Pe lângă întâlnirea convocată de Jens Stoltenberg, Consiliul de Securitate al ONU va mai avea o reuniune de urgență, tot luni, la cererea ambelor țări implicate. În acest context tensionat, Parlamentul ucrainean s-a întrunit în sesiune extraordinară, începând cu orele 14:00, și ar putea decreta legea marțială pentru 60 de zile în Ucraina, la cererea expresă a președintelui Petro Poroșenko.
Evenimentele de astăzi vin ca urmare a informațiilor lanasate duminică seară de Forțele navale ucrainene, care anunțau că Rusia a deschis focul asupra unui grup de nave ucrainene în Marea Neagră. Navele au fost arestate de Armata rusă, când încercau să treacă prin strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov, unde se afla destinația lor finală, portul Mariupol.
Incidentul armat a avut loc după ce trecerea convoiului ucrainean a fost blocată iniţial de un cargou rus plasat sub podul dintre Crimeea şi Rusia, peste strâmtoarea Kerci.
Totodată, Rusia a confirmat arestarea a trei nave militare ucrainene şi utilizarea forţei în strâmtoarea Kerci, dar a precizat că a recurs la măsură pentru a obliga navele ucrainene să se oprească, după ce acestea intraseră ilegal în apele teritoriale ruse.
Acest incident, soldat cu răniţi în rândul ucrainenilor – şase, dintre care doi grav, potrivit Kievului, şi trei, potrivit Moscovei – a suscitat temeri cu privire la o escaladare militară între cele două foste republici sovietice, ale căror relaţii traversează o criză profundă, din 2014 până în prezent.
La Kiev, zeci de ucraineni s-au adunat în faţa Ambasadei ruse în noaptea de duminică spre luni, aruncând cu fumigene şi instalând bărci din hârtie în faţa ambasadei. Potrivit mass-media locale, o maşină aparţinând unui diplomat rus a fost de asemenea incendiată la Kiev.
UE şi NATO au îndemnat cele două ţări „la reţinere şi dezescaladare”, iar mai mulţi aliaţi ai Kievului, între care Canada şi Lituania, au condamnat „agresiunea” rusă împotriva Ucrainei.