CORONAVIRUS | NATO, pregătiri pentru al doilea val al pandemiei de COVID-19

CORONAVIRUS | NATO, pregătiri pentru al doilea val al pandemiei de COVID-19

Ambasadorii NATO au decis elaborarea unui plan operaţional de răspuns față de cel de-al doilea val al pandemiei de coronavirus. Prin aceasta, alianța militară dorește să fie mai bine pregătită pentru a putea sprijini mai eficient partenerii afectați ai NATO.

Revista germană Der Spiegel notează că ambasadorii NATO au decis, săptămâna trecută, în cadrul unui consiliu secret cu secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg, să elaboreze acest plan, pe care să-l adopte în cadrul reuniunii miniştrilor apărării din luna iunie.

Stoltenberg a declarat că acesta ar fi un test extrem de important pentru credibilitatea şi coeziunea alianţei.

În acest sens, secretarul general ar dori achiziţionarea comună a echipamentelor de protecţie personală şi a medicamentelor prin intermediul agenţiei din cadrul NATO.

Planul de operațiune urmează să fie elaborat sub egida Generalului NATO, generalul american Todd Wolters.Acesta a observat că alianța nu a fost pregătită pentru o astfel de pandemie, lucru ce a afectat efectele asupra operațiunilor NATO, cum ar fi misiunea de sprijin din Lituania sau misiunea în Kosovo, unde câțiva soldați s-au ămbolnăvit de COVID-19.

Conform informațiilor publicației, NATO a avut în vedere inițial doar elaborarea unui plan cuprinzător de pandemie, dar, datorită faptului că aceasta durează deja de ceva vreme, un plan operațional va trebui să se decidă rapid. Potrivit diplomaților NATO, logistica, rutele de transport sau înființarea de spitale de campanie pentru pacienții infectați cu coronavirus ar trebui să fie prioritare.

Totodată, diplomații au observat, cu îngrijorare, că adversarii alianței, cum ar fi China sau Rusia , încearcă să profite de lipsa de reacție a NATO.

Mai exact, la începutul crizei, Beijingul și Moscova au trimis ajutoare în Italia sau Luxemburg, moment în care NATO și UE nu aveau o imagine bună, întrucât timpul de reacție în fața pandemiei a fost lent, fiind luate pe nepregătite.

Al doilea val de COVID-19 ar putea lovi SUA la iarnă

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, agenția federală a Departamentului de Sănătate Publică al SUA, avertizează că un al doilea val de COVID-19 ar putea lovi țara la iarnă, în același timp cu sezonul gripei.

„Există posibilitatea ca asaltul virusului asupra națiunii noastre în iarna viitoare să fie chiar mai dificil decât cel pe care tocmai l-am trecut”, a declarat directorul CDC, Robert Redfield, citat de The Guardian.

„Vom avea epidemie de gripă și coronavirus în același timp”, a completat Redfield, iar combinația ar putea reprezenta o tensiune prea mare asupra sistemului de sănătate american, decimat de primul focar.

SUA, stat fondator al alianței militare NATO, rămâne cea mai afectată țară pe plan mondial. Aici au fost depistați cu SARS-CoV-2 peste 1,1 milioane, iar peste 67.000 dintre aceștia au murit.

Nelu Tătaru: ”Ne aşteptăm pentru octombrie – decembrie la un al doilea val”

Ministrul Sănătăţii a declarat că autoritățile se așteaptă la un nou val de infectări cu coronavirus, în perioada octombrie – decembrie. Totul va depinde, însă, de cum gestionăm acum situația.

Ministrul liberal i-a lăudat pe români pentru modul în care s-au comportat de Paște și a precizat că dacă vom respecta și de acum înainte măsurile de restricție, vom putea spera la o relaxare a acestora, care se va produce doar când numărul de îmbolnăviri va fi în scădere două săptămâni la rând.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`