NATO a revenit la "instinctele" din timpul Războiului Rece în relaţia cu Rusia, ironizează lideri ruși

Publicat: 02 04. 2014, 12:48

NATO a revenit la „instinctele” din timpul Războiului Rece, însă, în 2008, după Războiul din Georgia, tensiunile au durat doar câteva luni, ironizează oficiali ruşi pe Twitter după NATO și-a suspendat cooperarea cu Moscova.

„NATO a hotărât să blocheze cooperarea cu Rusia până în iunie. Iar acest lucru a fost anunţat de 1 aprilie”, ziua păcălelor, a scris Dmitri Rogozin, vicepremierul rus, relatează AFP.

„Ultima dată (în 2008), s-au blocat timp de trei luni, iar până în decembrie s-au deblocat. Asta înseamnă că este război rece, ei îngheaţă”, a continuat acesta.

„Instincte de bază din timpul Războiului Rece s-au trezit la NATO şi sunt alimentate de retorica «Alianţa (Nord-Atlantică) este în pericol!»”, a scris actualul reprezentant rus la NATO Aleksandr Gruşko, într-un mesaj postat pe contul de Twitter al reprezentanţei.

„Contribuabilii se pare că-şi vor deschide portofelele pentru a finanţa jocuri militare”, adaugă el în acest mesaj.

NATO şi-a suspendat marţi, la Bruxelles, cooperarea civilă şi militară cu Rusia, ca reacţie faţă de anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova.