NATO a respins afirmațiile Rusiei privind mobilizarea de trupe la frontierele statului rus
Alianţa Nord-Atlantică a respins vehement afirmaţiile adjunctului ministrului rus al Apărării privind intenţia NATO de a desfăşura efective militare masive în apropiere de frontierele Rusiei, relatează AFP.
„Dezmint în mod absolut afirmaţiile adjunctului ministrului rus al Apărării, conform cărora NATO intenţionează să mobilizeze forţe militare masive în apropierea frontierei Rusiei”, a declarat Alexandre Vershbow, adjunctul secretarului general NATO.
Anatoli Antonov, adjunctul ministrului rus al Apărării, a acuzat NATO că mobilizează trupe la frontierele Rusiei.
„Rusia a luat notă de planurile unor state membre ale Alianţei de a mobiliza contingente importante în apropierea frontierelor noastre”, declara Antonov.
„Responsabilitatea principală a NATO este apărarea colectivă. Luăm decizii legitime pentru a face faţă instabilităţii generate de acţiunile ilegale ale Rusiei”, a spus Vershbow.
Pentru a oferi asigurări unor state membre NATO, în principal ţărilor baltice, Poloniei şi României, NATO a decis trimiterea unor avioane de supraveghere Awacs.
Statele Unite au trimis şase avioane de vânătoare F-15 în ţările baltice, 12 avioane F-16 şi trei avioane militare de transport în Polonia. Distrugătorul USS Donald-Cook urmează să ajungă în curând în Marea Neagră.