NASA publică imagini cu munții de gheață de pe Pluto: “Am descoperit un proces atmosferic nou și unic”

Publicat: 18 10. 2020, 00:18
foto:digi24

NASA a publicat imagini incredibile de pe planeta Pluto, surprinse în timpul misiuniiNew Horizons la o rezolutie de 10 ori mai mare.

Imaginile arată lanțuri muntoase acoperite cu ceea ce pare a fi gheață.

O nouă cercetare efectuată de o echipă internațională de oameni de știință, inclusiv cercetători de la Centrul de Cercetare Ames al NASA din Silicon Valley, a analizat datele New Horizons din atmosfera și suprafața lui Pluto, folosind simulări ale climatului pentru a dezvălui că aceste calote de gheață sunt create printr-un sistem complet diferit față de procesul de pe Pământ.

“Apa ingheţată este suficient de puternică să susţină munţi uriaşi şi cred că asta vedem noi. Este prima dată când vedem aşa ceva. Metanul şi nitrogenul formează împreună un strat de acoperire, munţii sunt din gheaţă. Aceasta este una dintre cele mai tinere surprafeţe explorate până acum din sistemul nostru solar.”, a mărturisit Jeff Moore, membru al echipei Horizons Geology, Geophysics and Imaging, de la centrul de cercetari NASA din Monf Field, California.

Pluto este la o distanță de 40 de ori mai mare decât cea dintre Pământ și Soare, iar un an pe Pluto durează248 de ani de pe Pământ.Acest lucru face din Pluto un loc rece acoperit cu gheață.

Pe planeta noastră, temperaturile atmosferice scad odată cu altitudinea, în timp ce pe Plutoatmosfera devine mai caldă odată cu creșterea altitudinii, deoarece gazul metan care este mai concentrat mai sus absoarbe radiația solară.Cu toate acestea, atmosfera este prea subțire pentru a afecta temperaturile de la suprafață, care rămân constante.

S-a descoperit că atmosfera lui Pluto are metan mai gazos la altitudinile mai mari, ceea ce face ca metanul să se condenseze și apoi să înghețe direct pe vârfurile muntilor fără a se forma nori, având caracteristici similare cu gheața de pe Pământ.