SUA: Un stat plăteşte muncitorii cu până la 10.000 de dolari pentru a se muta acolo. Care sunt condițiile

Publicat: 05 06. 2018, 11:41

Statul Vermont din SUA a aprobat o nouă legislaţie prin care plăteşte până la 10.000 de dolari muncitorilor care vor să se mute acolo şi să lucreze de la distanţă.

Persoanele eligibile pot primi până la 5.000 de dolari pe an, dar nu mai mult de 10.000 de dolari pe doi ani, prin sistemul de burse al statului, banii putând fi folosiți pentru cheltuieli justificate, precum costul relocării, echipament hardware şi software necesar sau acces la internet.

Vermont are o populaţie în scădere şi îmbătrânită, spune Joan Goldstein, comisar pentru dezvoltare economică în Vermont.

„Recunoaştem nevoia de a recruta oameni în statul nostru, iar acesta este unul dintre eforturile pe care le facem”, a declarat Goldstein.

Aceasta a mai spus că biroul ei primeşte deja cereri de la muncitori interesaţi.

Pentru a fi eligibil, o persoană trebuie să fie angajat full-time pentru un business din afara statului, să lucreze în principal de acasă sau dintr-un spaţiu de co-working din Vermont şi să devină rezident al statului începând cu 1 ianuarie 2019.

Fondurile vor fi distribuite primilor veniţi şi există limite pentru bursele anuale. Pentru anul 2019, totalul burselor nu poate depăşi 125.000 de dolari. Acest plafon creşte la 250.000 de dolari pentru 2020 şi scade înapoi la 125.000 de dolari pentru 2021.