România este mai protejată dacă rușii nu ajung la Gurile Dunării, iar Republica Moldova este mai protejată dacă rușii nu ajung în Transnistria, a subliniat gl. (r) Virgil Bălăceanu, marți, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac.
Generalul român a vorbit despre acțiunile ofensive ale forțelor ucrainene de pe teritoriul Rusiei.
„Marea problemă a Ucrainei este acum capacitatea de a menține și a apăra teritoriul pe care l-a cucerit din Federația Rusă – și nu este o cucerire ca să se anexeze Kurskul, nicidecum nu intenționează Kievul așa ceva, ci este o soluție astfel încât să existe un echilibru al inițiativei. Nu avea o altă șansă să își creeze această inițiativă decât pe o direcție mai puțin apărată”, a declarat Virgil Bălăceanu.
„În momentul în care au încercat contraofensiva, care a eșuat, de anul trecut, au acționat pe trei direcții. Mulți analiști occidentali, inclusiv Pentagonul, au reproșat Ucrainei că nu și-a centrat efortul pe o singură direcție și a acționat pe trei direcții, dar a fost o decizie a Statului major al armatei ucrainene. Războiul de apărare este al Ucrainei, nu este al Washingtonului, nu este al Bruxelles-ului, al Londrei ș.a.m.d., iar Ucraina este conștientă că, rezistând, rezistă și Occidentul față de amenințarea Federației Ruse”, a adăugat el.
„Dacă rușii vor reuși culoarul de est, care ar însemna Harkov, Sumî și Cernihiv, se vor gândi foarte serios la crearea culoarului de sud, care ar însemna o operație Odesa, ajungerea la Gurile Dunării și în Transnistria. Trebuie să privim lucrurile și dintr-o asemenea perspectivă. Cu cât rezistă mai bine ucrainenii, inclusiv prin acțiuni ofensive pe teritoriul Federației Ruse, cu atât apărarea către vest este mult mai stabilă. O realizează ucrainenii cu propriul lor sacrificiu, în primul rând sacrificiu de sânge. România este mai protejată dacă rușii nu ajung la Gurile Dunării. Republica Moldova este mai protejată dacă rușii nu ajung în Transnistria”, a mai spus Virgil Bălăceanu.