Un articol apărut în prestigioasa publicaţie Time susține că Franța și Marea Britanie îşi alimentează iluziile de grandoare în Libia, vrând să demonstreze că încă sunt „mari puteri”. În articol se pune întrebarea de ce guvernele Franței și Marii Britanii au fost primele care au fost de acord cu intervențiile militare în Libia și de ce tocmai negocierile purtate de diplomații acestor două țări au determinat adoptarea rezoluției ONU.
Președintele Franței, Nicolas Sarkozy, a declarat că Franţa „intervine în statele arabe pentru că există o conștiință universală care nu poate tolera astfel de crime”. Prim ministrul Marii Britanii, David Cameron, a afirmat că „intervențiile militare au loc împotriva regimului lui Muammar Gaddafi deoarece sunt necesare, legale și așa trebuie acționat. Nu sunt de părere că trebuie să stăm deoparte în timp ce dictatorul își omoară propriul popor”.
Însă să fie acestea singurele motive pentru care Franța și Marea Britanie au intervenit în Libia? Oare țările europene au intervenit din cauza petrolului și gazului? Puțin probabil, susţine publicaţia citată. Libia are mai puțin de 2% petrol decât au rezervele mondiale. Să fie din cauza imigrărilor? Posibil, deși acesta nu este un argument principal. Instabilitatea din Uniunea Magreb-ului arab tinde să determine cât mai multe migrări în nord. Cei care părăsesc țara din cauza războiului pot imigra întâi în Italia și abia apoi se pot stabili și în celelalte țări europene. Totuși, este greu de crezut că va exista o criză a refugiaților din Nordul Africii în cazul în care Muammar Gaddafi va mai sta la putere.
„Marile puteri” şi pretextul istoriei
Să fie oare din cauza istoriei? Agenții libieni sunt responsabili pentru distrugerea unui avion Pan Am 103 în Scoția, iar în 1984 un ofițer de poliție (Yvonne Fletcher) a fost omorâtă în amabasada britanică din Libia. Dar chiar și așa aceste fapte nu reprezintă un motiv întemiat ca Marea Britanie să declare război țării arabe.
Oare Sarkozy dorește să recupereze reputația Franței față de lumea arabă? Potrivit articolului, se pare că nu ar fi cea mai bună modalitate, întrucât faptul că intervențiile militare ar putea avea succes nu este garantat și în niciun caz nu așa se câștigă respectul unei țări.
Proababil cea mai veridică explicație oficială în legătură cu politica celor două țări ar fi că atât timp cât acestea sprijină Statele Unite ale Americii, lumea va continua să fie un loc sigur. Atât timp cât Franța și Anglia sunt alături de guvernul Americii, popoarele vor putea fi balansate și se va putea creea o stabilitate internațională. Iar faptul că Franța și Marea Britanie au fost încă de la începutul rezoluției alături de cea mai mare putere mondială, ar putea fi o garanţie în acest sens.
Dincolo de aceste speculaţii, rămâne nevoia guvernelor din Franţa şi Marea Britanie, care se confruntă cu situaţii de criză în propriile ţări, de a demonstra că cele două naţiuni sunt şi vor rămâne „mari puteri mondiale”. Cazul Libiei este pretextul oportun de a demonstra acest lucru. Deşi evenimentele s-ar putea sfârşi prost, pentru că deja mai multe ţări au început să critice intervenţia militară din Libia.