Moştenitorul şi liderul de facto al grupului Samsung a primit vineri graţierea prezidenţială, cel mai recent exemplu de tradiţie sud-coreeană de clemenţă la adresa marilor şefi condamnaţi pentru corupţie şi alte infracţiuni financiare, relatează AFP.
Miliardarul Lee Jae-yong, condamnat pentru luare de mită şi delapidare în ianuarie anul trecut, va fi „reintegrat” pentru a „ajuta la depăşirea crizei economice din Coreea de Sud”, a declarat ministrul Justiţiei, Han Dong-hoon.
Lee, în vârstă de 54 de ani – a 278-a cea mai bogată persoană din lume conform Forbes – a fost eliberat condiţionat în august 2021, după ce a ispăşit 18 luni de închisoare, puţin peste jumătate din pedeapsa sa iniţială.
Graţierea de vineri îi va permite să se întoarcă deplin la muncă, ridicând interdicţia de angajare care i-a fost impusă de instanţă pentru o perioadă de cinci ani de la pedeapsa cu închisoarea.
„Din cauza crizei economice globale, dinamismul şi vitalitatea economiei naţionale s-au deteriorat şi există temeri că scăderea economică va fi prelungită”, a spus ministerul justiţiei într-un comunicat.
Ministerul speră că omul de afaceri poate „conduce motorul de creştere al ţării, investind activ în tehnologie şi creând locuri de muncă”.
Lee Jae-yong a primit graţierea împreună cu alţi trei oameni de afaceri, inclusiv preşedintele Lotte Group Shin Dong-bin, care a primit o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare într-un caz de corupţie în 2018.
Lee este vicepreşedintele Samsung Electronics, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume. Venitul total al conglomeratului este echivalent cu o cincime din produsul intern brut al Coreei de Sud.
El a fost închis pentru infracţiuni legate de un scandal masiv de corupţie care l-a lăsat fără funcţie pe fostul preşedinte Park Geun-hye.
Nu este neobişnuit ca marii magnaţi sud-coreeni să fie acuzaţi de corupţie, delapidare, evaziune fiscală sau alte activităţi economice ilegale.