Răspunsul SFIDĂTOR al Moscovei la cererea Germaniei şi a Franţei de ELIBERARE a prizonierilor ucraineni

Răspunsul SFIDĂTOR al Moscovei la cererea Germaniei şi a Franţei de ELIBERARE a prizonierilor ucraineni
Sursă foto: Hepta.ro

Moscova a luat cunoştinţă de poziţia cancelarului german Angela Merkel, însă se va ocupa de marinarii ucraineni capturaţi în Marea Azov în conformitate cu legislaţia rusă, anunţă Reuters, citând agenţia de presă RIA Novosti.

Răspunsul Rusiei a venit după ce, vineri, Angela Merkel şi Emmanuel Macron au solicitat eliberarea marinarilor ucraineni capturaţi în luna noiembrie în Marea Azov.

Nu este, însă, prima oară când Federaţia Rusă refuză mediere internaţională. La începutul lunii decembrie, a respins propunerea prezentată tot de Germania de mediere a disputei dintre Moscova şi Kiev.

Pe 25 noiembrie, mai multe nave ale FSB-ului (serviciul de informaţii rusesc însărcinat cu securitatea internă) au capturat trei nave ucrainene. Acestea încercau să treacă prin Strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în portul din oraşul ucrainean Mariupol.

Actul navelor ruseşti a avut loc în ciuda existenţei unui tratat din anul 2003 care prevede că Strâmtoarea Kerchi şi Marea Azov sunt teritorii comune.

Ulterior incidentului, marina ucraineană a catalogat acţiunile ruseşti drept un „act de agresiune”, în timp ce Moscova l-a caracterizat drept o „provocare” orchestrată de Kiev.

Episodul a dus la o escaladare temporară a tensiunilor în regiune. Ucraina a declarat legea marţială în anumite zone de la graniţa estică, Statele Unite au trimis o navă de război în Marea Neagră, iar Federaţia Rusă a efectuat manevre militare la sud de Strâmtoarea Kerci.

– ”The Facebook Dilemma”, cea mai amplă investigatie despre impactul retelei de socializare asupra vietii private, difuzată ÎN EXCLUSIVITATE pe B1 TV, pe 1 ianuarie, de la ora 16.00 –

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)