Moscova ironizează Parlamentul European după restricțiile impuse: Oricum nu e nimic de făcut acolo
Oficialii de la Kremlin nu par prea îngrijorați de măsurile pe care Parlamentul European le-a luat împortiva mai multor diplomați din Rusia. Adjunctul ministrului de Externe rus, Serghei Riabkov, a declarat că pot sta și fără să viziteze sediul PE că “oricum nu e nimic de făcut acolo”.
„Cred ca putem să stăm și fără să vizităm complexul (Parlamentului European – n.red.), pentru că oricum nu este nimic de făcut acolo, cu restricții sau fără”, a declarat Riabkov, scrie ziare.com.
„Având în vedere sentimentele majorității membrilor acestei adunări, orice ar putea spune și orice decizie ar putea adopta poate fi cu ușurință prevăzut”, a continuat diplomatul rus.
Reacția oficialului de la Moscova vine în contextul în care președintele PE Martin Schultz a anunțat marți că a luat măsuri drastice ca răspuns la lista neagra a Kremlinului pe care se află 89 de personalități europene declarate indezirabile pe teritoriul Rusiei, inclusiv cinci români.