Moscova îl declară persona non grata pe presupusul agent CIA demascat

Publicat: 14 05. 2013, 19:35
Rusia l-a declarat, marți, persona non grata pe presupusul agent CIA descoperit la Moscova, acesta urmând să fie și expulzat din țară. Ryan Fogle a încercat să racoleze un oficial din cadrul serviciilor...

Rusia l-a declarat, marți, persona non grata pe presupusul agent CIA descoperit la Moscova, acesta urmând să fie și expulzat din țară.

Ryan Fogle a încercat să racoleze un oficial din cadrul serviciilor speciale ruse pentru a-l face spion american, însă a fost prins și reținut de către autoritățile ruse.

„Rusia îl declară pe Ryan Fogle persona non grata”, a anunţat Ministerul rus de Externe într-un comunicat, adăugând că „asemenea acte provocatoare, în spiritul Războiului Rece, nu contribuie la consolidarea încrederii reciproce”, citează BBC News.

Ambasadorul american la Moscova, Michael McFaul, a fost chemat și el să dea explicații, dat fiind că agentul CIA lucra ca secretar politic la ambasada din Moscova.