Rusia s-a arătat extrem de preocupată de informația potrivit căreia Israelul ar fi desfășurat un raid aerian în Siria, anunțând că dacă informația este adevărată poziția sa este de a condamna atacul, informează Mediafax.
„Rusia este foarte preocupată de informaţii cu privire la efectuarea unor lovituri aeriene de către (forţele) aeriene israeliene asupra unor instalaţii din Siria, în apropiere de Damasc. Dacă această informaţie este confirmată, acest lucru înseamnă că avem de a face cu lovituri fără niciun pretext pe teritoriul unui stat suveran, lucru care încalcă în mod grosolan Carta ONU şi este inacceptabil, indiferent care ar fi motivul„, a anunțat guvernul rus.
Administrația de la Damasc a anunțat, miercuri, că Israelul a bombardat un centru de cercetare militară situat între Damasc şi frontiera libaneză, pentru prima dată în cursul celor doi ani de conflict din Siria.