Moscova califică drept o "absurditate totală" acuzațiile Ucrainei referitoare la intrarea a 700 de militari ruși în estul țării

Publicat: 20 01. 2015, 16:15
Foto: theguardian.com

Autoritățile de la Moscova au negat marţi acuzaţiile lansate de Kiev, conform cărora aproximativ 700 de militari ruşi au ajuns în estul Ucrainei pentru a veni în sprijinul rebelilor proruşi, calificându-le drept o „absurditate totală”.

„Acuzaţiile Kievului de ieri (luni) cu privire la aşa-zise incursiuni ale unor grupuri de militari ruşi peste frontiera ruso-ucraineană nu merită nicio reacţie. Este o absurditate totală”, a declarat Igor Konaşenkov, un purtător de cuvânt al Ministeului rus al Apărării, citat de AFP.

El a adăugat că aceste acuzații au scopul să atragă simpatia susţinătorilor occidentali ai Kievului, cu câteva zile înainte de Forumul Economic Mondial de la Davos, care se desfăşoară de miercuri şi până sâmbătă.

„Nu vom fi surprinşi dacă acelaşi timp de afirmaţii se vor auzi foarte curând de la înaltele tribune din Elveţia”, a precizat Igor Konaşenkov.

Administraţia prooccidentală de la Kiev a anunțat luni că aproximativ 700 de militari ruşi au pătruns luni pe teritoriul Ucrainei, încearcând să îi ajute pe insurgenţii proruşi din estul fostei republici sovietice (Detalii AICI)