Mihail Galuzin, adjunct al ministrului rus de externe, a declarat într-un interviu pentru agenţia TASS că Occidentul a dat instrucţiuni guvernului de la Chişinău pentru a opri orice dialog cu autorităţile din Transnistria.
„Situaţia în reglementarea transnistreană s-a înrăutăţit semnificativ în 2022. Actualele autorităţi moldoveneşti, la dictatul Occidentului, se îndreaptă către refuzul acordurilor încheiate anterior şi limitarea tuturor formelor de interacţiune cu Transnistria.
Acest lucru a dus la o răcire fără precedent a dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol”, a declarat Mihail Galuzin în interviul pentru TASS, citat de News.ro.
El spune că întreruperea dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol nu se datorează doar războiului din Ucraina, ci datează din 2019 – adică de când partidul proeuropean al actualei preşedinte Maia Sandu a venit la putere.
„În prezent, ambele maluri ale Nistrului se confruntă cu probleme dificile de energie, transport şi logistică, sociale şi de altă natură. S-ar părea că acest lucru ar trebui să stimuleze Chişinăul şi Tiraspolul să găsească un teren comun în interesul cetăţenilor lor.
Cu toate acestea, partea moldovenească nu este pregătită pentru un dialog constructiv cu Transnistria”, acuză oficialul rus. „Autorităţile moldoveneşti au lăsat fără răspuns apelurile repetate ale Tiraspolului de a se aşeza la masa negocierilor”, a adăugat el.