Federația Rusă a dezvăluit, vineri, noua listă de propuneri pentru SUA privind garanțiile de securitate a fostei țări sovietice și limitarea sferei de infleunță a Statelor Unite și NATO, arată AFP și EFE, citate de către Agerpres.
Cele două texte, ‘Tratat între SUA şi Federaţia Rusă asupra garanţiilor de securitate” şi ”Acord asupra măsurilor pentru a asigura securitatea Federaţiei Ruse şi a statelor membre” cuprinde înterzicerea oricărei nouă extindere a Alianței Nord-Atlantice și stabilirea de baze de militare în fostele state sovietice.
‘‘Este esenţial ca garanţiile de securitate pentru Rusia să fie aşternute pe hârtie şi să aibă forţă de drept”, a declarat Serghei Riabkov, vice-ministrul de externe rus.
Rusia mai propune Statelor Unite ca fiecare să renunţe la desfăşurarea de arme nucleare în afara propriilor frontiere şi să dezafecteze orice infrastructură militară deja existentă pentru amplasarea unor asemenea arme.
”Washingtonul şi aliaţii săi din NATO trebuie să înceteze imediat acţiunile regulate ostile împotriva ţării noastre, inclusiv exerciţiile militare neprogramate, apropierile periculoase şi manevrele avioanelor şi navelor militare, şi să oprească dezvoltarea militară pe teritoriul ucrainean”, a subliniat Serghei Riabkov.
Conform agenției de presă RIA, principalele puncte ale Rusiei sunt: