”Mordor” și ”căluțul trist”: Astfel erau traduse cuvintele ”Federația Rusă” și numele ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, în serviciul Google Translate
Gigantul IT Google își cere scuze pentru bug-ul din serviciul de traducere. Până acum câteva zile, cine a dorit să traducă din rusă în ucrainiană a obținut rezultate… neobișnuite. Astfel, cuvintele ”Federația Rusă” apăreau drept ”Mordor”, potriv BBC.
Aceeași situație a fost întâmpinată de utilizatori și în cazul traducerii numelui ministerului rus de Externe. Serghei Lavrov devenea ”căluțul trist”.
Compania explică că nu știe cum au apărut aceste traduceri, însă, cel mai probabil, are legătură cu confictul dintre cele două țări, intensificat de ocuparea Peninsulei Crimeea.
În filmul ”Stăpânul Inelelor”, Mordor este ”tărâmul umbrelor”, iar soldații ucrainieni numeau astfel, în limbajul de zi cu zi, Federația Rusă. Totodată, rușii erau clasificați drept ocupanți, iar separatiștii pro-Kremlin – ”orci”.
Poreclele din viața reală au fost traspuse și pe internet. Mai exact în Google Translate. Iar compania americană explică că traducerea este automată, deci fără intervenția umană. Tehnologia analizează tipare din sute de milioane de documente.
Gigantul IT mai afirmă, însă, că traducerea rămâne dificilă, deoarece variază foarte mult și contextul. În acest context, compania mai precizează că traducerile nu pot fi perfecte, însă se poate interveni atunci când apar lucruri sensibile.
Capturile de ecran cu traducerile din rusă în ucrainiană au devenit viral pe internet și au fost apreciate de ucrainieni.