Monica Bellucci excelează la Roma. Celebra actriță a fost premiată cu trofeul Globo d’Oro pentru întreaga carieră

Monica Bellucci excelează la Roma. Celebra actriță a fost premiată cu trofeul Globo d'Oro pentru întreaga carieră
Monica Bellucci este adepta frumuseții naturale. Foto: Facebook/Monica Belucci.

Monica Bellucci, una dintre cele mai cunoscute și apreciate femei din lume, a fost premiată cu trofeul Globo d’Oro pentru întreaga carieră la gala care este organizată în fiecare an de Asociația Presei Străine din Italia, scrie Agerpres.

Monica Bellucci a fost premiată cu trofeul Globo d’Oro pentru întreaga carieră

În vârstă de 59 de ani, Monica Bellucci s-a făcut remarcată pe plan internațional prin interpretarea rolurilor din lungmetrajul „Malena”, trilogia „The Matrix” și filmul „Spectre” din seria cinematografică „James Bond”.

Actrița a primit trofeul Globul de Aur în cadrul ceremoniei organizate la Roma miercuri seară, la peste un sfert de secol după ce a câștigat același premiu pentru cea mai bună actriță în 1998 pentru interpretarea din lungmetrajul „Kaputt Mundi”.

Bellucci nu a fost singură la gala de miercuri, ci cu iubitul ei, regizorul Tim Burton. Ea a confirmat relația cu Tim Burton anul trecut, în cadrul unui interviu pentru „Elle” Franța. „Ce pot să spun… mă bucur că l-am întâlnit pe acest bărbat”, spunea ea.

„Este una dintre acele întâlniri care se întâmplă rar în viață… Îl cunosc pe om, îl iubesc, iar acum îl voi cunoaște pe regizor, începe o altă aventură”, a adăugat Monica Bellucci.

Premiul pentru cel mai bun film i-a fost decernat regizoarei italiene Paolo Cortellesi pentru pelicula „C’e ancora domani” („There’s Still Tomorrow”), iar premiul pentru cel mai bun documentar a fost câştigat de producţia „Ode to Naples”, regizată de Trudie Styler, soţia cântăreţului britanic Sting.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`