Circa 20 de pasageri au fost uşor intoxicaţi, luni, 23 ianuarie, după un scurtcircuit în metroul din Ciudad de Mexico, cel mai recent episod dintr-o serie de incidente care au dus la întărirea securităţii într-una dintre cele mai frecventate reţele din lume, informează agerpres.
Potrivit directorului metroului, Giullermo Calderon, „o cantitate mare de fum a provocat intoxicarea uşoară a aproximativ 20 de pasageri” cărora li s-au acordat îngrijiri medicale. Procuratura a deschis o anchetă.
Pe 7 ianuarie, o studentă de 18 ani a murit şi alte aproximativ 50 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri.
Primarul capitalei Mexicului, Claudia Sheinbaum, a anunţat cinci zile mai târziu trimiterea la metrou a 6.060 de agenţi ai Gărzii Naţionale.
Posibilă candidată la prezidenţiale în 2024, Sheinbaum a lăsat să se înţeleagă că este vorba de prevenirea unor eventuale acte de sabotaj, potrivit analizei presei mexicane, relatează agerpres.