O mama din Ucraina a povestit că baiatul ei în vârstă de 13 ani a fost ucis, în vreme ce amândoi se străduiau să fugă dintr-un sat ocupat de forțele militare rusești.
Femeie a transmis că soldații ruși s-au prefăcut că îi lasă copilul să părăsească zona și i-au făcut cu mâna în semn de bun rămas, însă aceștia au deschis focul asupra mașinilor în care se aflau.
„Și-au luat la revedere de la noi”, mărturisește mama copilului.
La începutul războiului din Ucraina, Inna și cei doi fii ai săi au părăsit Kievul și au mers în satul Peremoha, pentru a fi departe și în siguranță, însă zona a fost ocupat după câteva zile de forțele militare rusești.
Familia s-a ascuns la subsol și în fiecare zi femeia auzea noi povești despre civilii care sunt omorâți în sat.
„Aici era o pivniță. Rușii au adus câțiva săteni și i-au aruncat peste tot ce era acolo – un magazin și altele. Sunt multe gropi comune (morminte) în Peremoha. Eram toți foarte speriați. Am auzit că oamenii plecau din sat. Am încercat și noi să plecăm în pace”, a mărturisit Inna.
Nu existau coridoare de evacuare în momentul în care familia a vrut să părăsească zona, iar echipamentul militar al armatei ruse se afla pe drumul principal.
Femeia povestește că armata rusă le-a pus condiții. Rușii le-au cerut oamenilor să plece din sat pe un drum de pământ și doar șoferii erau cei care rămâneau în mașini, iar pasagerii trebuiau să meargă pe lângă vehicule.
„La ultimul punct de control ne-au dat voie să traversăm autostrada. Soldații ruși ne-au făcut cu mâna, și-au luat la revedere din tancurile și blindatele lor. Cu toate acțiunile și semnalele lor, ne-au urat o călătorie plăcută”, a spus mama copiilor.
Inna și fiul ei cel mic au mers în aceiași mașină, iar fiul cel mare, Yelisey în alta.
„Ni se părea că pământul înghețat bate în roți. Dar apoi am văzut, dintr-o parte, o rachetă zburătoare uriașă. Am deschis ușile mașinii noastre și am căzut la pământ. M-am târât pe pământ și mi-am tras fiul de 3 ani de glugă”,
Armata lui Vladimir Putin nu a oferit explicații de ce au tras și au omorât șapte persoane, inclusiv pe fiul cel mare al femeii.
Când forțele ucrainene au eliberat satul, băiatul a fost îngropat într-un cimitir din Brovary, în apropiere de Kiev.