Forumul Economic de la Sankt Petersburg (SPIEF), eveniment la care a venit și vorbit și președintele rus Vladimir Putin, a fost marcat de un moment penibil, vineri, când o mașină Lada de fabricație rusească a refuzat să pornească și le-a dat bătăi de cap oficialilor prezenți.
Întrucât liderii occidentali au boicotat SPIEF pentru al doilea an la rând, la ediția din 2023 au fost mai degrabă oaspeți din fostele state sovietice, Africa, Emiratele Arabe Unite și Cuba, potrivit The Moscow Times. În cadrul expoziției, companiile și autoritățile ruse au încercat să prezinte inovații tehnologice – în unele cazuri, fără rezultatul dorit.
Organizatorii au vrut să prezinte o Lada sedan de lux, așa că l-au invitat pe Herman Gref de la Sberbank pentru un test drive, dar mașina nu pornea. Ulterior, a urcat la volan ministrul rus al finanțelor, Anton Siluanov, iar situația s-a remediat.
Momentul a fost distribuit în mediul online de jurnalistul Max Seddon, șeful biroului Financial Times de la Moscova.
To show off a new luxury Russian-made Lada sedan, Sberbank’s Herman Gref was invited for a test drive… and it wouldn’t start.
Later, finance minister Anton Siluanov got behind the wheel and it did start up. pic.twitter.com/rbd9jdZK8A
— max seddon (@maxseddon) June 16, 2023