Moment critic în timpul vizitei lui Vladimir Putin în Kazahstan. Un uriaș steag ucrainean a apărut în timp ce trecea coloana oficială

Publicat: 28 11. 2024, 19:12

Kazahstanul a declanşat joi o anchetă ce vizează un potenţial atac informatic, după ce, un uriaș steag ucrainean a fost afișat pentru scurt timp pe un ecran LED,  chiar în momentul în care coloana oficială a lui Vladimir Putin trecea.

Miercuri seară, pe un uriaş ecran de pe străzile capitalei Astana a apărut drapelul galben-albastru, în timp ce pe toate celelalte ecrane din jur afișau drapelul Rusiei. Incidentul s-a petrecut la doar câteva ore după sosirea în Kazahstan a lui Vladimir Putin.

Firma care a furnizat ecranele LED este anchetată

Poliţia şi Serviciul tehnic al statului, companie publică ce se ocupă de securitatea cibernetică a ţării, au afirmat că anchetează cazul. Atacul pare să fi fost condus cu „adrese IP străine”, însă via „servere proxy”, care au permis disimularea datelor ce identifică aparatele internauţilor, a precizat AFP, citat de Observator News.

De asemenea, poliţia din Kazahstan a afirmat că desfăşoară o anchetă cu privire la compania care a furnizat aceste ecrane LED. Autoritățile suspectează „o posibilă interferenţă ilegală în funcţionarea echipamentului societăţii”.

Kazahstanul este un aliat militar şi economic al Rusiei, cu care are peste 7.500 de kilometri de frontieră comună. Însă, Astana a criticat decizia lui Putin de a invada Ucraina. Susținătorii Ucrainei sunt de părere că evenimentul din Astana l-a „umilit” pe liderul rus.