Moldovenii au mai puțină încredere în Maia Sandu. De ce scade ratingul partidului, fondat de președinta țării vecine
Președintele Parlamentului Republicii Moldova a confirmat informații potrivit cărora Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), fondat de șefa statului, Maia Sandu, este în scădere în sondaje. Speakerul este de părere că aceasta este „un lucru firesc” și sare în apărarea formațiunii politice.
Cea mai mare greșeală a membrilor PAS
„Noi acum ar trebui să alegem între rating și a face ceea ce ne-am promis. Noi înțelegem că timpul pe care îl avem la dispoziție nu este limitat de aceea noi trebuie să livrăm și o să livrăm.
Rating-ul este important, dar mai important este să folosești timpul pe care-l ai la dispoziție pentru a realiza ceea ce ți-ai promis. Cea mai mare greșeală a politicienilor este că în primii ani de mandat se gândesc la rating. El este important, dar în primii ani trebuie să dai bătaie”, a afirmat Igor Grosu, în cadrul emisiunii Freedom, găzduite de tv8.
În cadrul aceluiași interviu, politicianul a susținut că indiferent de faptul că partidul Maiei Sandu a pierdut din rating, autoritățile de la Chișinău vor continua să întreprindă măsurile necesare în momentele de criză.
„Noi am reușit să ținem țara pe linia de plutire și cu războiul și cu pandemia. Este firesc să fie așa pentru că omul aude de undeva că este război, omul aude de undeva că piețele cresc, el totuși așteaptă că noi o să fim feriți, dar noi nu putem fi feriți pentru că suntem conectați cu piața din Ucraina, cu piața din România.
Ați văzut câtă nemulțumire a fost cu ambuteiajele de la hotare, trebuie să-i ajutăm pentru că Odesa este blocată. A trebuit să discutăm cu colegii români și să sincronizăm procesele, acesta este prețul momentului care trebuie să-l plătim”, a justificat Igor Grosu.
Maia Sandu se detașează de eșecurile guvernării
Potrivit jurnalistei Natalia Morari, Maia Sandu încearcă să se detașeze de actuala guvernare și eșecurile ei. Președinta având o agendă paralelă bazată în cea mai mare parte pe zona externă și pe lupta cu corupția.
„Până acum s-a ținut cât de departe a putut de subiectele sociale grele care afectează societatea, în încercarea des a-și proteja ratingul a încercat să întărească ideea că instituția prezidențială nu are un rol activ și atribuții în chestiunile care privesc în mod direct viața cetățenilor, într-o contradicție totală cu ceea ce a declarat în campania electorală sau cu criticile pe care le aducea lui Igor Dodon pentru neimplicarea lui în problemele sociale din țară.
De fapt, Maia Sandu are un rol direct și esențial în modul în care este guvernată țara, ea este conducătorul de facto al PAS, iar cetățenii i-au dat ei și partidului său totala responsabilitate pentru modul în care este guvernată țara”, a scris jurnalista, într-o postare pe rețelele de socializare.
„Eroziunea” PAS în preferințele moldovenilor
„Apare o problemă pentru electoratul PAS, căruia i s-a spus în campania electorală de fiecare dată, aproape zilnic, că geopolitica a murit în R. Moldova. Ceea ce vede el în criza energetică este că geopolitica practic nu a murit, deci problema principală acum în R. Moldova este să lămurim ce se întâmplă: e de vină Federația Rusă sau nu e de vină? Și dacă e de vină, de ce clasa politică nu o spune explicit? (…)
Cel de-al doilea motiv probabil al unei scăderi, ce ar putea părea cam bruște, în popularitatea guvernării și președinției de la Chișinău, ar fi stăruirea pe lupta contra corupției, în timp ce cetățenii s-ar simți mai vulnerabili, se pare acum, în fața unor provocări de natură economică, decât în fața abuzurilor legate de ea”, a scris Radio Europa Liberă Moldova, acum ceva timp, citându-l pe analistul Igor Munteanu.