Moldovenii au ieșit pe străzi pentru a susține parcursul pro-european al țării. Maia Sandu afirmă că Republica Moldova o să fie membru al UE până în 2030 (LIVE)

Moldovenii au ieșit pe străzi pentru a susține parcursul pro-european al țării. Maia Sandu afirmă că Republica Moldova o să fie membru al UE până în 2030 (LIVE)
Sursa Foto: Facebook/Maia Sandu

Peste 75.000 de moldoveni au ieșit duminică pe străzile din Chișinău, ca răspuns la apelul președintelui Maia Sandu de a susține orientarea pro-europeană a țării. Președinta a susținut un discurs în Piața Marii Adunări Naționale. Maia Sandu a apreciat faptul că cetățenii Republicii Moldova au răspuns apelului său și au venit în număr mare atât în centrul Chșinăului, cât și în alte europene. De asemenea, le-a mulțumit președintei Parlamentului European, Roberta Metsola și partenerilor care au venit la Chișinău pentru a reconfirma susținerea țărilor europene.

„Europa este mai mult decât o lozincă politică, este un mod de viață, un vis care trebuie să devină realitate și șansa poporului nostru ca să trăiască în liniște, în pace și belșug. Acum suntem cel mai aproape de a îndeplini acest vis, pentru care au ieșit în centrul Chișinăului acum 34 de ani și buneii sau părinții noștri, dar trebuie eforturi din partea întregii societăți…Locul Modovei este în Uniunea Europeană! Am venit să spunem răspicat, cu încredere și cu mândrie: moldovenii sunt europeni! Locul Moldovei este în Uniunea Europeană!”. Noi suntem aici să scandăm astăzi: Moldova europeană! Vocea noastră azi este una comună, oriunde v-ați afla. Moldovenii sunt europeni. Proiectul nostru de țară este ca Republica Moldova să fie până în 2030 membru al UE. Acesta nu este doar angajamentul meu, îl susține UE și asta cere poporul Republicii Moldova”, a spus Maia Sandu, potrivit spotmedia.ro.

Liderul PMP Eugen Tomac a vorbit despre faptul că Republica Moldova este susținută în acest demers și că Uniunea Europeană va oferi suport consistent pentru a se putea apăra în fața tuturor provocărilor care vin despre Federația Rusă, indiferent de presiuni.

„Suntem în Piața Marii Adunări Naționale pentru a spune ferm că moldovenii au ales calea europeană!”, a scris președinta pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`