Moderna a dat în judecată companiile Pfizer și BioNTech pentru că i-au „copiat” vaccinul anti-COVID-19
Compania farmaceutică americană Moderna i-a dat în judecată pe americanii de la Pfizer și pe partenerii lor germani de la BioNTech pentru încălcarea unor brevete în dezvoltarea primului vaccin anticoronavirus.
Moderna a dat în judecată Pfizer și BioNTech
Procesele au fost intentate în Germania și în statul american Massachusetts. Cuantumul despărgubirilor cerute nu este cunoscut deocamdată.
Într-un comunicat citat de BBC, Moderna a explicat faptul că Pfizer/BioNTech a copiat două tipuri de proprietate intelectuală ce-i aparțin, unul implicând o structură de ARNm. Compania spune că specialiștii săi au început să dezvolte această structură de ARNm încă din 2010, iar în 2015 au fost primii care au validat-o în studiile pe oameni.
„Am intentat procesele pentru a proteja tehnologia inovatoare de ARNm în care am fost pionieri, în a cărei dezvoltare am investit miliarde de dolari și pe care am patentat-o în deceniul care a precedat pandemia de coronavirus”, a declarat Stephane Bancel, directorul executiv al companiei Moderna.