Mobilizare masivă de trupe rusești la granița cu Ucraina. Mesaj ferm al Administrației Putin pentru NATO

Publicat: 05 04. 2021, 19:03
Foto: Hepta - Alexei Druzhinin

De la începutul anului, administrațiile de la Washington, respectiv Moscova, și-au transmis diverse puncte de vedere, pe marginea tensiunilor militare, ce vizează în special Ucraina. Discursurile rușilor și ale americanilor au fost consemnate în presa internațională, iar cel mai recent a venit de la Kremlin.

Administrația Putin a transmis un nou mesaj pe marginea mobilizării trupelor rusești, în apropierea frontierei deUcraina.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, a precizat faptul că armata rusă nu reprezintă nicio amenințare pentru Ucraina, respectiv Europa.

„Armatarusă transferă militari pe teritoriul Rusiei în direcţia pe care o consideră necesară, pentru a garanta securitatea ţării. Nu trebuie să fie nimeni alarmat.

Rusia nu reprezintă ameninţări pentru nicio ţară din lume, nu reprezintă ameninţări nici pentru Ucraina”, a transmis purătorul de cuvânt la lui Vladimir Putin, potrivit agenției TASS.

NATO și-a exprimat îngrijorarea față de acțiunile Rusiei

Înainte de poziția rușilor, NATO și-a exprimat îngrijorarea față de activitatea Rusiei, în apropierea Ucrainei.

„Membrii Alianței Nord-Atlantice împărtășesc preocupările referitoare la activitățile militare ruse de amploare efectuate în interiorul și în jurul Ucrainei”, a transmis un oficial NATO, citat de Reuters.

Săptămâna trecută, Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat că în urma unei convorbiri telefonice cu omologul său american, Joe Biden, SUA va sprijini fără ezitare Ucraina, în problemele de securitate națională, anti-Rusia.

Declarațiile lui Zelenski au venit în contextul în care Ruslan Homciak, șeful Statului Major al armatei ucrainene, a declarat faptul că Rusia concentrează forțe armate în apropiere de frontierele Ucrainei, de la est la nord, ceea ce reprezintă o amenințare directă la adresa securității ucrainene și astfel, a acuzat Moscova de continuarea de „politici agresive” față de Kiev.