Liderul republicii separatiste Donetsk, Alexandr Zaharcenko, a declarat luni mobilizare generală, afirmând că speră să recruteze 100.000 de oameni pentru a lupta împotriva forțelor loialiste ucrainiene.
Presa americană confirmă, în același timp, că NATO și oficiali americani iau în calcul trimiterea de arme defensive în sprijinul forțelor ucrainiene care luptă cu rebelii în estul Ucrainei, potrivit NewYorkTimes.
„Mobilizarea generala va avea loc in Republica populara Donetsk in 10 zile, este prevazuta mobilizarea a pana la 100.000 oameni”, a declarat Alexandr Zaharcenko, citat de agentia oficiala separatista DAN.
Președintele american Barack Obama nu a luat încă decizia de a trimite „asistență letală” către Ucraina, dar administrația americană analizează posibilitatea ajutorului militar.
Potrivit sursei citate, secretarul de stat Jhon Kerry, care plănuiește să facă, joi, o vizită în Kiev, este deschis noilor discuții privind aprovizionarea cu asistență letală.
Consilierul pe securitate națională a președintelui Barack Obama a rezistat propunerilor privind aprovizionarea cu asistență letală, potrivit mai multor oficiali. Totuși, o sursă apropiată consilierului prezidențial spune opțiunea privind trimiterea de asistență letală este reconsiderată.