Moartea lui Evgheni Prigojin a fost confirmată oficial, în urma analizelor genetice

Publicat: 27 08. 2023, 15:55
Sursa foto: Profimedia

Moartea şefului grupării paramilitare ruse, Evgheni Prigojin, a fost confirmată, duminică, în urma unor analize genetice a cadavrelor găsite după prăbuşirea avionului în care acesta s-a aflat, relatează BBC News.

Identităţile celor zece victime au fost stabilite şi corespund pasagerilor de pe listă

În urma unor „expertize genetice moleculare”, s-a stabilit că identităţile celor zece victime ale căror trupuri au fost găsite după prăbuşirea avionului „corespund listei” de pasageri şi de membri ai echipajului, printre care figura Prigojin, şeful grupului paramilitar rus Wagner, a anunţat Comitetul de Anchetă într-un comunicat.

Avionul privat al lui Prigojin s-a prăbuşit miercuri, 26 august, în regiunea Tver, la nord-vest de Moscova, , iar toate persoanele de la bord au murit.

Kremlinul a respins orice speculaţii potrivit cărora este de vină pentru această prăbuşire

De la anunțul privind moartea lui Prigojin în acest accident aviatic au apărut speculaţii privind o posibilă implicare a Kremlinului în prăbuşirea avionului privat care efectua o cursă Moscova-Sankt Petersburg. La Washington, Paris, Berlin sau Kiev, înalţi responsabili au dat de înţeles că suspiciunile lor să îndreaptă direct spre Kremlin.

Aceste afirmaţii au fost negate de către purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, care le-a calificat drept o „minciună absolută”.

Surse din serviciile de informații americane au declarat, joi, că investigațiile preliminare sugerează că a avut loc o explozie la bordul avionului.