Presa internaţională: Mitingul PSD sau absurdul românesc/ Demonstraţie fără precedent împotriva abuzurilor din justiţie în condiţiile în care liderii sunt implicaţi în cazuri de corupţie
Presa internaţională a tratat pe larg mitingul PSD la care au participat aproximativ 150.000 de persoane. Aceştia au subliniat în articolele lor faptul că Liviu Dragnea, pe care o numesc o figură controversată ce conduce din umbră guvernul aflat la putere, a organizat mitingul împotriva abuzurilor din justiţie în condiţiile în care este condamnat definitiv într-un dosar şi este aproape de o nouă sentinţă.
Zeci de mii de membri şi de simpatizanţi ai stângii aflate la putere în România au manifestat sâmbătă la Bucureşti contra „abuzurilor” din justiţie, „o demonstraţie de forţă fără precedent într-un moment în care mai mulţi lideri ai săi sunt vizaţi de dosare de corupţie”, începe AFP materialul dedicat evenimentului din Bucureşti.
Jurnaliştii mai subliniază că de la câştigarea alegerilor în 2016 PSD nu a încetat să pună presiune asupra magistraţilor şi au făcut numeroase modificări legislative într-o ţară care se află sub supravegherea Bruxellesului în lupta împotriva corupţiei.
„Această figură controversată a scenei politice, care nu a putut candida pentru postul de prim-ministru din cauza condamnării sale, nu a încetat, de la revenirea partidului său la conducerea României, la finalul lui 2016, să accentueze presiunea asupra magistraţilor”, scriu jurnaliştii de la AFP.
Aceasta mai scrie că manifestanţii au venit din toată ţara la bordul unor autocare închiriate de partid, iar, pentru „a ocupa” Piaţa Victoriei, de peste un an locul unor proteste regulate împotriva guvernului, „PSD a stabilit cote obligatorii de participanţi pentru fiecare filială locală şi a cerut membrilor săi contribuţii financiare”.
Într-un articol intitulat ”Absurdul românesc: un partid aflat la putere cheamă lumea la protest”, euractiv.com scrie că partidul care și-a demis propriile guverne anul trecut a făcut din nou o mișcare fără precedent: a pus în scenă un protest chiar în fața clădirii care adăpostește executivul pe care l-a numit cu câteva luni în urmă.
Aparent, PSD dorea să denunțe presupusele abuzuri ale sistemului judiciar și ale serviciilor secrete, dar chiar lideri ai formațiunii au admis că este doar o manifestație pentru a-l susține pe autocratul lider Liviu Dragnea, care are probleme în justiție, se mai notează în articolul de pe Euroactiv.
Publicația relatează cum oamenii au fost aduși la miting fiind amenințați că vor rămâne fără slujbe. De asemenea, jurnaliștii amintesc că partidul a decis folosirea parcării Parlamentului pentru autocarele PSD. Ei mai scriu că, deși liderii PSD au tot vorbit despre un miting masiv cu 1 milion de simpatizanți, demonstrația a fost sub așteptări, la eveniment fiind aduși în jur de 180.000 de oameni.
Reuters îşi informează la rândul său cititorii despre evenimentele din Bucureşti. „Manifestaţia a fost văzută ca răspunsul coaliţiei de guvernământ la o serie de mari proteste antiguvernamentale de stradă organizate împotriva tentativelor social-democraţilor de a dezincrimina mai multe infracţiuni de corupţie, prin ordonanţă de urgenţă, anul trecut. Protestul popular i-a forţat pe social-democraţi să retragă ordonanţa”, explică Reuters.
Agenţia menţionată notează că România este unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană iar Bruxellesul menţine sistemul judiciar de la Bucureşti sub monitorizare specială. Reuters adaugă că procurorii anticorupţie au obţinut în ultimii ani numeroase condamnări ale unor parlamentari, miniştri şi primari, expunând conflicte de interese, abuzuri de putere, fraude şi obţinerea unor contracte cu statul în schimbul mitei.
„Dar politicieni aflaţi la conducere, unii dintre ei fiind sub investigaţie în prezent sau în faza de judecată, au negat faptele imputate şi au acuzat procurorii că îşi folosesc puterea pentru persecuţie politică”, aminteşte Reuters
Şi Reuters aminteşte că Dragnea a fost condamnat în dosarul referendumului, lucru care l-a împiedicat să ocupe postul de premier, iar acum este judecat într-un alt caz de presupusă instigare la abuz în serviciu şi este cercetat într-un dosar privind fonduri europene. În toate cele trei cazuri, Dragnea a respins acuzaţiile, adaugă agenţia citată.
Agenţia EFE notează la rândul său problemele în justiţie ale lui Liviu Dragnea, precum şi acuzaţiile acestuia, din timpul mitingului, la adresa procurorilor. Totodată, EFE relevă că, înconjurat de prim-ministrul Viorica Dăncilă şi de toţi miniştrii cabinetului, liderul PSD i-a atacat şi pe cei doi ”mari rivali” ai săi, preşedintele Klaus Iohannis şi şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.
Referindu-se la mitingul din Piaţa Victoriei, EFE scrie că au participat pentru a-şi arăta susţinerea pentru guvern „zeci de mii de simpatizanţi ai PSD, majoritatea în vârstă”. „În plus, ei şi-au exprimat nemulţumirea pentru ceea ce consideră a fi o ‘confiscare a votului’.
Sursa citată conchide că manifestaţia de sâmbătă este „cea mai numeroasă organizată de un partid politic de la la căderea comunismului în 1989, însă a rămas foarte departe de jumătatea de milion de manifestanţi pe care Dragnea intenţiona să îi mobilizeze”.