„Mister total”. Român găsit mort într-un hotel din Franţa, după ce a fost înjunghiat de 15 ori
Un român în vârstă de 50 de ani a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Meaux, Franța. Anchetatorii au catalogat cazul drept „un mister total”.
Român găsit mort în Franța
Bărbatul a fost găsit decedat în camera de hotel în care se cazase, noteză Le Parisien.
Autoritățile au fost anunțate de personalul hotelului, care a văzut că iese fum din camera respectivă. După ce au stins incendiul, pompierii au găsit acolo trupul bărbatului.
Poliţia a stabilit că românul a fost ucis prin înjunghiere şi avea cel puţin 15 răni pe corp. Agenții au deschis o anchetă pentru omor calificat, dar încă n-au niciun suspect. Parchetul din Meaux a cerut autopsierea trupului.