Mișcările de normalizare a relațiilor între Israel și statele din Golf vin după decenii de negocieri eșuate. O trecere în revistă a inițiativelor de pace în regiune

Deciziile Emiratelor Arabe Unite și Bahrainului privind normalizarea relațiilor cu Israel vin după un lung istoric de eforturi de pace între Israel, palestinieni și aliații lor arabi, care au eșuat în a lăsa în urmă decenii de neîncredere și violențe, relatează Reuters.

Mișcările de normalizare a relațiilor între Israel și statele din Golf vin după decenii de negocieri eșuate

Majoritatea națiunilor arabe au refuzat să recunoască Israelul sau să întrețină relații diplomatice și economice la nivel formal cu acesta, din cauza faptului că îl văd drept principal obstacol în aspirațiile palestinienilor de a avea un stat al lor propriu.

Acordul de normalizare a relațiilor între Israel și EAU, care a fost anunțat luna trecută, va fi semnat în 15 septembrie, în cadrul unei ceremonii găzduite la Casa Albă de președintele american Donald Trump, a cărui administrație a avut un rol central în intermedierea negocierilor.

Acestea fiind spuse, Reuters a trecut în revistă inițiativele de pace desfășurate de la conflictul militar din 1967, așa-zisul „Război de Șase Zile”, când Israelul a capturat Cisiordania, Ierusalimul de Est, Peninsula Sinai, Fâșia Gaza și Platoul Golan.

O trecere în revistă a inițiativelor de pace în regiune

1967 – Rezoluția 242 a Consiliului de Securitate al ONU

După Războiul de Șase Zile, Rezoluția 242 a Consiliului de Securitate al ONU a făcut apel la „retragerea forțelor armate israeliene din teritoriile ocupate în conflictul recent”, iar în schimb toate statele din regiune ar fi trebuit să respecte suveranitatea, integritatea teritorială și independența vecinilor.

Deși rezoluția a fost o adevărată fundație pentru multe dintre inițiativele de pace care au urmat-o, felul imprecis în care este enunțat textul – se referea oare la toate teritoriile sau doar la câteva dintre ele? – a complicat eforturile timp de decenii.

1978 – Acordul de la Camp David

Menachem Begin al Israelului și Anwar Sadat al Egiptului conveneau asupra unui cadru legal pentru pacea regională, care cerea retragerea treptată a israelienilor din Sinai, precum și un guvern palestinian de tranziție în Cisiordania și Gaza.

1979 – Tratatul de pace israelo-egiptean

Primul tratat de pace între Israel și o țară arabă stipula planurile pentru o retragere israeliană completă din Sinai, într-un termen de trei ani. Totuși, în anul 1981, Sadat a fost asasinat de revoluționarii islamiști, care se opuneau acordului.

1991 – Summitul de la Madrid

Reprezentanți ai Israelului și ai Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) au participat la o conferință de pace. Evenimentul nu s-a soldat cu vreun acord efectiv, dar a fost scena care a creat mediul pentru contacte directe.

1994 – Acordul Israel-Iordania

Iordania a devenit a doua țară arabă care a semnat un tratat de pace cu Israel. Cu toate acestea, înțelegerea nu s-a bucurat de prea multă popularitate, iar un sentiment pro-palestinian este răspândit pe scară largă în Iordania.

1993-1995 – Declarația de Principii / Acordurile de la Oslo

Israelul și OEP au desfășurat discuții secrete în Norvegia, iar acestea s-au soldat cu niște acorduri interimare de pace, pentru stabilirea unui guvern interimar palestinian (după principiul autoguvernării) și a unui consiliu ales în Cisiordania și Fâșia Gaza, pe o perioadă de tranziție de cinci ani, retrageri de trupe israeliene și negocieri pentru o așezare permanentă.

2000 – Summitul de la Camp David

Președintele american Bill Clinton i-a convocat pe liderul palestinian Yasser Arafat și premierul israelian Ehud Barak la Camp David – dar nu s-a ajuns la un consens. Rezultatul a fost o altă răscoală palestiniană.

2002-2003 – Declarația Bush

George W. Bush a devenit primul președinte al SUA care a cerut crearea unui stat palestinian, care să trăiască umăr la umăr cu Israelul, în „pace și securitate”.

2002– Anunțul Arabiei Saudite

Arabia Saudită a prezentat planul de pace susținut de Liga Arabă, care prevedea o retragere israeliană completă din teritoriile ocupate, precum și acceptarea de către Israel a unui stat palestinian, în schimbul unor relații normale cu țările arabe. Statele Unite, Uniunea Europeană, Organizația Națiunilor Unite și Rusia au prezentat un calendar propriu de acțiuni pentru o soluție permanentă cu două state, pentru rezolvarea conflictului.

2007 – Summitul de la Annapolis

Liderul palestinian Mahmoud Abbas și premierul israelian Ehud Omert eșuau în ajungerea la un consens în cadrul summitului găzduit de SUA. Ulterior, Olmert a mărturisit că părțile implicate erau aproape de perfectarea unui acord, dar un dosar de corupție pe numele său și un război în Gaza în 2008 aveau să năruiască orice fel de înțelegere.

2009 – Discursul lui Netanyahu de la Bar-Ilan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu se arăta gata pentru un acord de pace, care să cuprindă stabilirea unui stat palestinian demilitarizat. Totodată, el impunea o altă condiție – recunoașterea de către palestinieni a Israelului drept „stat al poporului evreu”.

2013-2014 – Eșecul negocierilor de pace de la Washington

John Kerry, secretarul de stat al SUA, îi convingea pe israelieni și palestinieni să reia discuțiile. Totuși, negocierile eșuau și erau suspendate în aprilie 2014.

Iunie 2019 – Anunțarea planului economic al lui Trump

Fazele preliminare ale Planului propus de Donald Trump pentru Orientul Mijlociu au fost demarate în Bahrain de către Jared Kushner, consilier și ginere al actualului președinte american. El a ales o abordare care punea aspectele economice pe primul plan, făcând apel la un fond de investiții de 50 de miliarde de dolari, care să dea un imbold palestinienilor și economiilor arabe din vecinătate. Liderii palestinieni l-au respins.

Ianuarie 2020 – Donald Trump prezintă Planul de pace pentru Orientul Mijlociu

Donald Trump și-a prezentat planul complet pentru Orientul Mijlociu, la Washington, alături de Netanyahu. Practic, acordul prevedea recunoașterea SUA pentru suveranitatea Israelului asupra așezărilor din Cisiordania, iar palestinienilor le impunea mai multe condiții pentru un stat. Palestinienii l-au respins drept o anexare de facto, în timp ce extrema-dreaptă israeliană a fost nemulțumită de faptul că planul prevedea, totuși, o formă de stat palestinian.

13 august 2020 – Acord istoric între Israel și EAU, intermediat de SUA

Donald Trump a anunțat un acord surpriză pentru normalizarea relațiilor între Israel și EAU. Oficialii emirați susțin că acordul pune capăt anexării Cisiordaniei, dar chiar și așa Netanyahu a precizat că a Israelul a convenit doar să aștepte pentru moment.Benjamin Netanyahu anunțase, în 2019, că intenționează să anexeze așezările din Cisiordania, dar și o mare parte din Valea Iordanului în cazul în care este ales.

11 septembrie 2020 – Bahrainul, acord cu Israelul pentru normalizarea relațiilor

Bahreinul a convenit asupra unui acord de normalizare a relațiilor cu Israelul, spunând că înțelegerea va „crește stabilitatea, securitatea și prosperitatea în regiune”, într-o declarație comună cu Israelul și SUA.