Mircea Geoană va efectua o vizită de lucru în SUA. Includerea României în Visa Waiver, printre temele delegației
Președintele Senatului, Mircea Geoană, va efectua, între 31 octombrie și 4 noiembrie, o vizită de lucru în Statele Unite, printre temele acestei delegații regăsindu-se includerea României în Visa Waiver și intesificarea cooperării economice bilaterale, potrivit Mediafax.
„Preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, va efectua, în perioada 31 octombrie- 4 noiembrie, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Vizita se va axa pe trei teme importante: includerea României în programul Visa Waiver, reconfirmarea sprijinului bipartizan pentru Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA şi intensificarea cooperării economice dintre cele două state. Vizita cuprinde două destinaţii importante: Washington D.C şi New York. La Washington, Mircea Geoană va avea întrevederi cu înalţi oficiali din Administraţia Statelor Unite, din Departamentul de Stat, precum şi leadership-ul Senatului şi cel al Camerei Reprezentanţilor”, se arată într-un comunicat.
Geoană a explicat în numeroase rânduri că deși cooperarea militară dintre cele două state este de o calitate ridicată, relațiile economice și culturale nu se bucură de același grad de implicare.
În ceea ce priveşte modificarea regimului vizelor, vizita lui Mircea Geoană reprezintă „un început al intensificării demersurilor ce trebuie făcute în Congresul american pentru modificarea legislaţiei privind libertatea de mişcare pe teritoriul SUA atât pentru cetăţenii români, cât şi pentru cetăţenii din alte state aliate din Europa Centrală„.