Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO: „Următoarele săptămâni sunt decisive în războiul din Ucraina” (VIDEO)
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat că următoarele săptămâni sunt decisive în războiul din Ucraina, într-un interviu pentru agenția Aljazeera.
Mircea Geoană, despre evoluția conflictului din Ucraina
”Anticipăm ca următoarele câteva săptămâni vor fi decisive, chiar dacă războiul s-ar putea întinde pe o perioadă mai lungă. În prezent, în afara de retorică, nu vedem, în termeni militari, că Rusia poate și este dispusă să escalade situația cu NATO,” a explicat acesta.
Acesta a precizat că nu sunt în prezent informații că războiul va escalada:
”Probabil pentru că NATO a mobilizat resurse adiționale semnificative pe flancul estic, pentru că am activat pentru prima dată în istorie planul defensiv pentru această zonă. Este un semn important al puterii alianței. Așa că, probabil, războiul va continua, poate și mai intens, cu mai multe victime și sacrificii, dar, în prezent, nu vedem niciun semn de escaladare între Rusia și NATO. Încercăm să evităm un astfel de scenariu”, a precizat Mircea Geoană.
Mircea Geoană a recunoscut că armata ucraineană a fost antrenată de trupele occidentale încă din 2014, de la anexarea Crimeei: ”știam că Ucraina, din punct de vedere militar, a fost transformată și a ajuns la nivelul trupelor NATO. Rusia a rămas o armată post-sovietică. Cred că aceste diferențe, în departamentul de comandă, în calitatea conducerii, nu ne-au surprins”.
Securitatea europeană, în pericol
Mircea Geoană a subliniat cât de gravă este invazia rusă din Ucraina pentru securitatea întregii Europe:
”Credeam că nu se va mai întâmpla niciodată după Al Doilea Război Mondial. Iată, războiul s-a întors în Europa. Este o dramă pentru Ucraina și Europa, dar, de asemenea, este un semnal de alarmă fantastic, ne reînoiește jurămintele pentru democrație, pentru NATO și securitate. Asta simt compatrioții mei, românii. Suntem norocoși că suntem NATO, că suntem Uniunea Europeană și avem obligația de a ajuta Ucraina în drumul ei, să ni se alăture în UE,” a adăugat.
Întrebat dacă vom trăi multă vreme într-un Război Rece, Geoană a explicat că, atât timp cât Rusia va continua agresiunile, relațiile dintre Kremlin și vest vor fi foarte reci. Când Moscova își va schimba modul în care privește lucrurile, dialogul s-at putea relua.