Mircea Geoană explică la CNN diferențele dintre trupele rusești și trupele ucrainene: „Moralul Rusiei este foarte, foarte scăzut” (VIDEO)

Publicat: 13 05. 2023, 12:24
Foto: Facebook @ Mircea Geoană

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a participat la Washington la o întrevedere cu mai multe oficialități americane. Ulterior a oferit un amplu interviu reputatului jurnalist Wolf Blitzer de la postul CNN.

Discuția dintre cei doi a avut loc în platoul emisiunii „The Situation Room” și s-a centrat asupra situației războiului din Ucraina, vizând în special o comparație a trupelor ucrainene cu cele rusești.

Mircea Geoană, la CNN: „Aș vrea să mulțumesc Statelor Unite pentru sprijinul militar oferit Ucrainei”

Secretarul general adjunct al NATO a analizat situația actuală de pe frontul Ucrainei, după ce Rusia a încercat să distrugă săptămâna trecută în Ucraina un sistem de apărare aeriană Patriot, fabricat din SUA, cu o rachetă hipersonică, potrivit dcnews.ro.

Atacul a eșuat, iar Mircea Geoană a vorbit pe larg despre cele întâmplate în cadrul emisiunii organizate la CNN de jurnalistul Wolf Blitzer.

„Este clar că sprijinul tuturor aliaților este important, și aș vrea să mulțumesc Statelor Unite pentru sprijinul militar oferit Ucrainei, care este desigur îngrijorător pentru Rusia. Rusia are cantitate, însă Ucraina are calitate, dotări militare de ultimă generație de tip NATO și o viteză extraordinară a soldaților de a învăța să le folosească. Băieții noștri îi antrenează în America, în Europa, peste tot, sunt foarte impresionați de viteza și ingeniozitatea lor”, a spus Mircea Geoană.

Geoană a comentat și ceea ce se întâmplă în zona din Bahmut, acolo unde Rusia pierde teren: „situația, pe un front foarte lung în Ucraina, este extrem de fluidă. Putem asista cu adevărat la unele progrese semnificative în zonă de către ucraineni”.

Mircea Geoană, interviu la CNN: „Rusia va prezenta o rezistență foarte acerbă în prima linie”

„Ucrainenii mobilizează trupe, echipamente comandă și control, au capacitatea de a lansa o ofensivă, dar trebuie să fim atenți și în gardă pentru că Rusia va prezenta o rezistență foarte acerbă în prima linie”, a mai explicat Geoană.

„Este important și trebuie să spun că o mare diferență uriașă dintre Ucraina și Rusia, în ceea ce privește trupele, este nivelul de moral. Ucrainenii luptă pentru pământul lor. Ei fac o treabă superbă, eroică, și vedeți asta în modul în care își apără libertatea. Moralul Rusiei este foarte, foarte scăzut. De aceea, este foarte important și ca Ucraina să comunice strategic așteptările. Aș mai spune că, probabil, următoarele câteva luni ar fi un indiciu pentru victoria sau eșecul în acest război, nu neapărat în câteva zile. Sperăm și știm că Ucraina are capacitatea și voința”, a adăugat secretarul general adjunct al NATO.

„Ucraina merită și aparține Europei civilizate. Ucraina și-a apărat eroic libertatea și, de asemenea, apără interesele tuturor. Nu pot spune în ce împrejurări s-ar întâmpla partea instituțională a integrării în vest, dar știu că locul Ucrainei este cu noi în Europa civilizată. Ucraina face parte din familia democrațiilor. Și-au câștigat acest loc, îl merită. Știu că, într-o zi, vor fi alături de noi, oficial”, a încheiat Mircea Geoană.