Mircea Cosma, trimis în judecată de DNA, elogiat de scriitorul moldovean Valeriu Matei: „Un exemplu de preluat și de alți politicieni”
Directorul ICR Chișinău, Valeriu Matei, distins poet și scriitor, l-a elogiat pe președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, cercetat sub control judiciar pentru luare de mită și abuz în serviciu.
Valeriu Matei a avut numai cuvinte de laudă pentru politicianul prahovean, afirmând într-un interviu acordat presei locale că Mircea Cosma „a stat la originea relațiilor ample dintre Basarabia și Prahova, fiind un exemplu care merită să fie preluat și de alți politicieni”.
Valeriu Matei vorbește despre colaborarea intensă dintre județul Prahova și raioanele Republicii Moldova, dar mai ales despre relația speciala cu președintele Consiliului Județean Prahova, trimis în judecată de DNA.
Intrebat într-un interviu pentru observatorul.ph despre rolul pe care președintele CJ Prahova îl are în susținerea procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeana, Valeriu Matei a declarat: „Intamplator, sunt cel care cunoaste, poate cel mai bine intreg acest proces si contributia pe care domnul Mircea Cosma a avut-o, incepand cu anul 1990, de cand ne-am cunoscut, pentru ca v-as spune ca absoluta majoritate a acestor lucruri le-am realizat impreuna, pornind de la primele acorduri de colaborare si cooperare intre raioanele de atunci, primul acord a fost intre judetul Prahova si raionul Leova, pe care l-am facut inca in debutul anilor 1990, si nu in 2003 cand s-au reluat, dupa disparitia judetelor”.
Relațiile dintre fostele județe ale Basarabiei și Prahova datează din 1992, când a fost încheiat acordul de cooperare între județul Prahova și Raionul Leova, arată sursa citată.
„Exemplul lui Mircea Cosma este unul care merita sa fie preluat si de alti oameni politici sau oameni care detin functii politice si administrative in Romania, in perspectiva cand Republica Moldova va trebui sa parcurga foarte intens aceasta etapa, aceasta perioada de asociere la Uniunea Europeana pentru ca pe viitor sa poata sa obtina statutul de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene si atunci, regasindu-se impreuna in spatiul European cele doua state romanesti vor avea posibilitatea de aprofundare, diversificare si omogenizare a relatiilor pe toate domeniile si in toate sectoarele”, a mai spus Valeriu Matei.