Mircea Badea vine cu o dezvăluire-bombă despre care este sursa infectării cu Covid-19 la români
Realizatorul de la emisiunea „În gura presei” şi-a expus opinia personală în legătură cu principala sursă de infectare cu noul coronavirus de la români.
Mircea Badea spune că, deocamdată, un lucru ne salvează
Realizatorul TV a făcut o afirmaţie ce pare contra curentului că românii se infectează în număr mare în concediu, acolo unde se nasc aglomeraţii. Omul de televiziune spune că, dimpotrivă, tocmai perioada concediilor „ne salvează”, dar că, din septembrie, când lumea va reveni la serviciu, situaţia se va agrava. „Lumea nu se infectează cel mai mult în vacanţă, oricât de mult s-ar ghiorlăi românul la mare. Lumea se infectează când se duce la serviciu. Asta este prima sursă de infectare de pe Pământ, deci şi în România. Noi când vedem „iată ce s-a întâmplat la nu-ştiu-ce club” este o percepţie greşită că asta este sursa infectării. Eu cred că tocmai faptul că multă lume e în vacanţă ne mai salvează de la 3000 de cazuri pe zi, de la 2500 de cazuri pe zi. Nu avem nicio şansă. Treaba asta cu coronavirusul nu mai e de joacă„, a spus Mircea Badea la postul pentru care lucrează.
Vineri, 1.415 noi infectări și 44 decese
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că bilanțul epidemiei de coronavirus a ajuns, vineri, la 68.046 de îmbolnăviri și 2.904 decese. În ultima zi, 1.415 persoane au fost testate pozitiv, iar 44 de pacienți COVID-19 au murit. Alți 611 de oameni au fost reconfirmați, în urma retestării. La Terapie Intensivă sunt internați 473 de pacienți. 1.478.056 de teste au fost prelucrate de la debutul crizei, 22.914 dintre ele numai în ultima zi. 31.920 pacienți au fost declarați vindecați și 7.497 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În Diaspora, 5.630 de conaționali au fost infectați cu SARS-CoV-2 Dintre ei, 123 au decedat.