Realizatorul TV a povestit un episod ce i-a avut în centrul acţiunii pe producătorul emisiunii „În gura presei”, Călin, şi pe un agent de la rutieră. Colegul lui Mircea Badea fusese oprit în trafic pentru un control de rutină.
Mircea Badea i-a sugerat lui Călin ca pe viitor, când mai este oprit de un agent de la rutieră, să-l întrebe pe acesta „dacă a ieşit din tură de la domnul Pian„. Omul de televiziune a fost, astfel, ironic la adresa autorităţilor, despre care se spune că nu reacţionează incisiv la adresa fărădelegilor comise de interlopi şi că au fost prea tolerante cu încălcarea regulilor de distanţare socială de la priveghiul lui Emi Pian. „Pentru ce te-a mai oprit poliţia acum, Călin? Pentru un control de rutină? Să nimic aşa, să aibă senzaţia că-şi iau leafa. Şi nu l-ai întrebat pe ăla de la controlul de rutină: „Domle, aţi ieşit din tură de la domnul Pian?”. Dar… mă rog… miliaţianul ce să vedeţi? Avea mască sau nu? Nu, n-avea. Ce face Călin, producătorul acestei emisiuni, care se numără în top 3 psihopaţi anti-coronavirus? Suntem 3: eu, sor-mea şi Călin psihopaţi ani-coronavirus. Poliţistul îl întreabă de ce nu deschide geamul. Călin îi răspune pentru că „nu aveţi mască”. Iar organul îi răspunde că el e în aer liber„, a spus Mircea Badea.
Cum a continuat întâlnirea dintre producătorul lui Mircea Badea şi agentul de la circulaţie? A continuat să povestească tot realizatorul de la Antena 3: „Nu mai pot cu asta, cu miliţianul care e în aer liber, dar e la 20 cm de tine… Nu mai pot să am această discuţie cretină. Apoi, poliţistul zice: „Dar, ce, vă e frică de coronavirus?”. Iar Călin zice: „Da, pentru că eu lucrez în presă, la Badea, şi lui îi este frică, şi am văzut că şi lui Vela este frică”. Poliţistul i-a răspuns: „Bine, puteţi să plecaţi”. E bine să le dai aşa cu sec, din când în când„.