EXCLUSIV // Autoritățile ucrainene au instalat CAMERE VIDEO în centrul de Informare al României la Ismail / Poziția Ministerul Afacerilor Externe de la București: Nu avem competența de a contesta această situație

EXCLUSIV // Autoritățile ucrainene au instalat CAMERE VIDEO în centrul de Informare al României la Ismail / Poziția Ministerul Afacerilor Externe de la București: Nu avem competența de a contesta această situație
Foto: Facebook/ Anatol Popescu

Comunitatea românească din regiunea Odesa a Ucrainiei se confruntă cu condiții tot mai grele de conviețuire din partea reprezentanților majorității.

După scandalul privind dreptul de a învăța în limba minorităților, subiect ce a marcat anul trecut relația București – Kiev, acum aceștia au parte de o monitorizare tot mai atentă din partea autorităților.

„Fratele mai mare” veghează asupra comunității românești din regiunea Odesa

Anatol Popescu, președinte al unei Asociații românești și militant activ pentru limba și cultura romană din Sudul Basarabei (Regiunea Odesa – Ucraina), a anunțat, la începutul lunii februarie, că Universitatea Umanistă de Stat din Ismail a decis să introducă sisteme de supraveghere audio-video chiar în sala unde funcționează Centrul de Informare al României.

Pentru ca situația să fie și mai suspectă, această decizie a fost comunicată la foarte scurt timp după ce acest Centru a fost vizitat de către secretarul de stat din Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Victor Alexeev.

“Centrul de Informare al României la Ismail, sub ochiul „fratelui mai mare”

Recent, membrii Consiliului Reprezentanţilor Asociaţiilor Româneşti din Regiunea Odesa (uniune civică fără personalitate juridică, înfiinţată la 14.12.2018), au fost informaţi că în data de 1 februarie 2019 conducerea Universităţii Umaniste de Stat din Ismail a instalat, fără permisiunea coordonatorului Centrului de Informare al României (CIR), situat în clădirea universităţii o cameră de supraveghere audio-video.

Instalarea acesteia a avut loc după vizita din 27 ianuarie la CIR Ismail a secretarului de stat Victor Alexeev, de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), aflat într-o vizită de informare privind finanţările nerambursabile ale mediului asociativ românesc din afara Ţării, de către MRP”, a scris Anatol Popescu, pe Facebook, în data de 8 februarie.

Pozitia Ministerul Afacerilor Externe privind situația din Ismail

B1.ro a contactat Ministerul Afacerilor Externe pentru un punct de vedere asupra acestor acuzații lansate de un reprezentant al comunității românești din regiune.

În răspunsul primit, Ministerul de Externe susține că a fost informat de către Universitatea din Islamil, în luna februarie a acestui an, asupra decizie de a instala camere de supraveghe în mai multe săli, printre care și cea în care funcționează Centrul de Informare al României. Ministerul subliniază că având în vedere că Centrul nu are personalitate juridică și nici sediu propriu, atunci partea română nu se poate opune deciziei Universității.

”În baza unei Înțelegeri din anul 2016, la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, regiunea Odesa, Ucraina, a fost deschis Centrul de Informare al României. Acesta funcționează într-o sală pusă la dispoziție de universitate și are un administrator desemnat și remunerat de instituția de învățământ, în calitate de beneficiar.

În luna februarie 2019, în mai multe săli ale universității, printre care și cea în care funcționează Centrul, au fost instalate camere video.

Centrul de Informare al României nu are personalitate juridică și funcționează în cadrul universității, partea română neavând competențe în a contesta modul în care este administrată instituția de învățământ ucraineană

De asemenea, menționăm că actuala Înțelegere nu are ca parte Consiliul Reprezentanţilor AsociaţiilorRomâneşti din Regiunea Odesa și nu conține prevederi privind funcționarea acestuia în cadrul Centrului de Informare de la Ismail.

În cadrul procesului de evaluare a activității Centrului, este avută în vedere identificarea de măsuri care să permită desfășurarea cu eficiență a activității de informare despre România în regiunea Odesa.”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe, la solicitarea B1.ro.

PozitiaMinisterului pentru Românii de Pretutindeni

La rândul său, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a arătat, într-un răspuns la solicitarea B1.ro, căUniversitatea din Ismail este gazdăa Centrului, conform acordului din 2016, iar rolul părții române este de aasiguradotarea și susținerea activitățile centrului.

„Centrul de Informare al României funcționează în cadrul Universității Umaniste de Stat din Izmail (reg. Odesa, Ucraina) în baza unei înțelegeri încheiate între unitatea de învățământ și Ministerul român al Afacerilor Externe, prin Consulatul General al României la Odesa.

Centrul de Informare nu are personalitate juridică proprie, iar instituția care îl găzduiește nu este proprietate a statului român.

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni asigură dotarea și susține activitățile centrului.”, a transmisMinisterul pentru Românii de Pretutindeni.

Cu toate acestea, chiar dacă autoritățile române nu pot interveni pentru că Universitatea din Ismail este gazdă și are putere de decizie privind administrarea sediului, la nivel diplomatic, partea română poate pune în discuție probleme cu care se confruntă comunitatea românească, iar, conform informațiilor din zonă, subiectul camerelor de supraveghere este unul care atrage atenția părții române.

Scurt istoric asupra situației comunității românești și abuzurile majorității

Pentru o mai bună înțelegere asupra situației comunității românești din regiunea Odesa, înființarea Centrului Informal din Ismail și abuzurile comise de majoritatea ucraina asupra minorității românești redăm mai jos din relatarea lui Anatol Popescu din luna februarie.

INFORMARE, NU CULTURĂ.

Urmare a schimbării ulterioare din funcţiile de conducere a unor factori decidenţi de la Bucureşti (locul lui Dan Stoenescu a fost preluat de Petru Guran), comunitatea românească din Sudul Basarabiei a fost pusă în faţa faptului că la 11 mai 2016 a fost semnat un acord, denumit „înţelegere”, privind înfiinţarea în cadrul Universităţii Umaniste de Stat din Ismail a unui Centru de Informare al României. Acordul a fost semnat de rectorul universităţii, Yaroslav Kiciuk, şi respectiv Consulul General al României la Odesa, dr. Emil Rapcea.

În baza „înţelegerii”, Universitatea înfiinţează CIR (nu se prevede în care format, dacă va crea o structură distinctă în cadrul universităţii, sau doar formal…), iar statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe, dotează cu echipament tehnic de ultimă generaţie sala alocată pentru funcţionarea Centrului de Informare respectiv, toate bunurile intrând în patrimoniul Universităţii. Ulterior aceste „bune înţelegeri” conducerea universităţii le va interpreta în presa locală ca pe o donaţie din partea României, şi dotarea Universităţii cu echipament pentru un „cabinet linguafonic”… În fapt, România a dotat tehnic şi cu mobilierul necesar o sală de conferinţe şi „mese rotunde”, pe care au numit-o de comun acord Centru de Informare al României la Ismail (asemenea CIR-uri au mai fost deschise şi activează şi la Comrat, Bălţi şi Slatina din Maramureşul Istoric). CIR-ul din Ismail a fost oficial deschis la 20.12.2016, şi figurează, alături de un centru cultural bulgăresc în cadrul unei entităţi numite „centru al minorităţilor naţionale” din cadrul Universităţii, care asigură conform „înţelegerii” un salariu de 45 de euro unui administrator formal al sălii, care continuă să fie numită „auditoriul nr.110”, şi nicidecum Centru de Informare al României.

ABUZURI.

Urmare a faptului că autorităţile române nu au dus la bun sfârşit intenţia de a înfiinţa un veritabil centru cultural, în conformitate cu necesităţile şi solicitările repetate ale românilor din Sudul Basarabiei, iar înfiinţarea CIR din Ismail a fost „servită” în presă drept „piatră de temelie” a unui viitor Centru Cultural Românesc, reprezentanţii asociaţiilor româneşti şi regiune au fost asiguraţi de deschiderea în permanenţă a localului inclusiv pentru necesităţile mediului asociativ românesc şi a intelectualilor români din Sudul Basarabiei. Pentru a avea acces la sală, însă, este nevoie atât de solicitare scrisă către rectorul universităţii, cât şi de informare a Consulatului General al României la Odesa. Trebuie să menţionăm, că aceste veritabile „plecăciuni” trebuie să fie efectuate din cauza lipsei vreunei prevederi axprese a cuvintelor „minoritatea românească”, „asociaţii româneşti” în „înţelegerea” privind CIR din Ismail… Fapt, care confirmă încă odată că Centrul nu a fost deschis în beneficiul prioritar al comunităţii autohtone româneşti din Basarabia Istorică, ci în folosul expres al Universităţii din Ismail.

Astfel, urmare a înştiinţării proprietarului de facto al Centrului, care este Universitatea din Ismail, că la data de 24 februarie 2018 în localul CIR va avea loc un forum al cadrelor didactice de etnie română din regiunea Odesa, învăţătorii şi profesorii respectivi, printre care şi lectori ai Universităţii (sic!), s-au trezit cu uşa centrului ferecată, la ordinul expres şi scris al rectorului şi prorectorului, lăsat la poarta Universităţii…

Din informaţiile oferite de coordonatorul Centrului, sala respectivă este folosită frecvent ca şi auditoriu pentru cursurile diverselor facultăţi, iar în cazurile în care aici se desfăşoară conferinţe şi alte evenimente, prin simpla scoatere a tricolorului României şi steagului Uniunii Europene din incintă, nimic nu mai demonstrează că sala ar fi dotată și finanţată în totalitate de statul român! Drept dovadă, rectoratul a interzis să fie amplasate şi fixate pe pereţii goi din această veritabilă sală de conferinţe cu pretenţii de centru cultural, portretele marilor înaintaşi ai poporului român, oameni ai Ţării, poeţi, scriitori, domnitori, etc.

Cunoaştem, de asemenea, că Universitatea din Ismail desfăşoară şi cursuri de limbă română pentru alolingvi (contra cost, a câte 2000 de grivne/nivel) în Centrul de Informare al României, iar numai în anul universitar 2017-2018 universitatea a incasat în jur de 100.000 grivne de la cursanţi. Deci, CIR aduce şi venituri universităţii ucrainene…, în timp ce puținele școli odinioară românești din Sudul Basarabiei cad victime ale ucrainizării și asimilării românilor din regiune.

La recenta întâlnire cu secretarul de stat al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni invitaţii au fost martori că cel puţin jumătate din mobilierul Centrului se află în folosinţa de facto a centrului cultural bulgăresc (rectorul este etnic bulgar, la o adică…). La toate acestea, „cireaşa de pe tort” vine dinspre Galaţi, de unde vin al doilea an consecutiv la Ismail profesori de la Universitatea „Dunărea de Jos”, care ţin cursuri inclusiv pentru tinerii studenţi etnici români din zona noastră, şi pentru care universitatea gălăţeană închiriază (pe bani buni, deci), de la Universitatea din Ismail 3 săli/auditorii. Ei bine, una dintre sălile închiriate este chiar Centrul de Informare al României!!! Deci, după ce statul român a dotat şi finanţat Centrul, îl mai şi închiriază de la proprietarul de fapt! …

Urmăriți B1TV.ro și pe
`