Peter Szijjarto, Ministrul ungar de Externe, a revenit cu câteva precizări legate de decizia sa de a le interzice diplomaților ungari să participe la festivitățile de Ziua Națională a României, informează Agerpres. El a declarat că Ungaria a respectat mereu sensibilitățile altor state legate de evenimentele istorice și se așteaptă la aceeași atitudine din partea celorlalți.
Szijjarto a susținut în cadrul unei conferințe că ungurii nu au nimic de sărbătorit de 1 Decembrie și în niciun caz cu românii, deci era de înțeles ca diplomații lor să nu participe la festivitățile prilejuite de Ziua României.
În plin scandal, fostul președinte Traian Băsescu susținuse într-o postare pe Internet că ambasadorul maghiar chiar ar trebui expulzat. De asemenea, el a mai scris că Peter Szijjarto este ”o panaramă politică născută sub pulpana extremismului maghiar”. (Detalii AICI)
Bineînțeles, remarca nu i-a scăpat Ministrului ungar de Externe, care a susținut în cadrul aceleiași conferințe că o astfel de reacție spune multe despre persoana care a avut-o.