Ministrul Transporturilor din Argentina a murit într-un accident (VIDEO)

Publicat: 24 04. 2021, 18:13
Foto: facebook.com/MarioAndresMeoni

Ministrul argentinian al Transporturilor, Mario Meoni, a murit într-un accident rutier produs la circa 110 kilometri vest de Buenos Aires, a transmis Guvernul, într-un comunicat citat de Reuters.

A murit ministrul Transporturilor din Argentina

Mario Meoni se afla singur în mașină și se îndrepta spre Junin, orașul său natal, când a fost surprins de o furtună. Cauzele exacte ale accidentului nu sunt deocamdată cunoscute, dar presa locală a publicat imagini de la fața locului, în care se vede mașina răsturnată a politicianului.

Ministrul Transporturilor din Argentina a murit într-un accident

„Odată cu moartea sa, Argentina pierde un politician temeinic, neobosit și onest și un oficial exemplar”, a transmis președintele Alberto Fernández într-o declarație.

Meoni, în vârstă de 56 de ani, era căsătorit și avea doi copii.