Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat, marți, după o întâlnire cu Titus Corlățean, că România reprezintă un partener important pentru Moscova în sud – estul Europei, potrivit Mediafax.
„Am purtat discuţii constructive şi substanţiale. Amândouă părţile şi-au confirmat intenţia de a îmbunătăţi atmosfera relaţiilor ruso-române, dezvolta o agendă pozitivă şi depăşi unele dificultăţi cu care s-au confruntat relaţiile noastre în ultimii ani„, a spus Lavrov.
Cei doi oficiali au discutat și despre cooperarea din Balcani, Lavrov explicând că ambele state au interese comune în ceea ce privește stabilitatea din regiune.
„Atât Rusia, cât şi România sunt interesate de stabilitatea pe termen lung a acestei regiuni, în dezvoltarea unor relaţii bune de vecinătate şi a cooperării multilaterale între statele din Balcani, care este necesar să fie bazată pe respectul reciproc şi al suveranităţii şi integrităţii teritoriale al celorlalte„, a încheiat rusul.