Președintele SUA Barack Obama a ”forțat” Uniunea Europeană să adopte sancțiuni împotriva Rusiei, a acuzat, luni, ministrul rus de Externe.
Serghei Lavrov susține că o dovadă în acest sens este declarația vicepreședintelui Joe Biden care a vorbit despre reticenţele ţărilor UE de a lua măsuri economice împotriva Rusiei. „Şi nici nu şi-a prezentat scuze pentru declaraţiile făcute în faţa universităţii Harvard în legătură cu faptul că Statele Unite au forţat Uniunea Europeană ca, împotriva voinţei sale şi a intereselor sale economice, să adopte sancţiuni antiruse”, a declarat Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova.
Lavrov a insistat pe faptul că aceste măsuri economice au fost adoptate la insistența SUA și a președintelui american, transmite Mediafax.
De la începutul crizei ucrainene, UE şi Statele Unite au impus în mai multe reprize sancţiuni Rusiei, pe care o acuză că alimentează conflictul din estul Ucrainei.