Ministrul rus de Externe: Criza din Ucraina îşi are originile în summitul NATO de la Bucureşti
Declarație șocanță a ministrului rus de Externe: Serghei Lavrov a declarat, joi, că actuala criză din Ucraina își are originile în summit-ul NATO care a avut loc în 2008.
În cadrul acelui summit s-a stabilit că Ucraina și Georgia vor deveni membre ale Alianței Nord-Atlantice.
„Aceasta nu ar fi doar o problemă pentru poporul ucrainean şi pentru NATO, aceasta ar fi o problemă şi pentru Rusia, pentru că am semnat o serie de acorduri cu state NATO conform cărora, iniţial, Alianţa nu se va extinde, apoi, după ce s-a extins contrar acordurilor, că nu vor fi forţe combatante substanţiale pe teritoriile noilor state membre, că nu va fi adusă infrastructură militară la frontierele Rusiei – toate aceste înţelegeri au fost încălcate într-un fel sau altul, iar încercările de admitere a Ucrainei în NATO ar fi foarte nefaste pentru întregul sistem de securitate european, iar Rusia se va opune clar, nu am nimic de ascuns”, a declarat Lavrov întrebat despre posibilitatea ca Ucraina să devină membră NATO.
Ministrul rus suține că semințele crizei actuale au fost sădite la summit-ul din aprilie 2008, ”când iderii NATO au afirmat, în declaraţia finală, că Georgia şi Ucraina vor deveni membre ale Alianţei”, a spus acesta pentru Bloomberg TV.
„Peste câteva luni, preşedintele georgian Mihail Saakaşvili, care a primit cu multă emoţie acest anunţ dată fiind personalitatea sa, a decis că are mandatul de a invada propriul popor şi că poate rezolva prin forţă conflictul din Osetia de Sud. În mod clar, a fost motivat de aceste promisiuni făcute de NATO. Referitor la acest aspect, cum se întâmplă acum în Ucraina, Saakaşvili, imediat după ce a făcut acest lucru, a început să distrugă monumente ale eroilor din al II-lea Război Mondial. Acest curent neofascist este foarte vizibil în contextul invitaţiilor de aderare la NATO, în contextul politicilor celor care cred că Ucraina trebuie să adere la NATO”, a mai argumentat şeful diplomaţiei ruse.