Ministrul italian de Externe: Italia a pariat pe viitorul economic al României de foarte multă vreme. În fiecare lună există peste 100 de societăți italiene care vin în România

Ministrul italian de Externe: Italia a pariat pe viitorul economic al României de foarte multă vreme. În fiecare lună există peste 100 de societăți italiene care vin în România
Foto: huffingtonpost.it

Ministrul italian de Externe, Paolo Gentiloni, a declarat că peste o sută de societăți italiene vin în România în fiecare lună, Italia fiind statul care ” a pariat” de multă vreme pe viitorul economic al României.

”Italia nu a descoperit România de câteva luni sau de câțiva ani, ci a pariat pe viitorul economic al acestei țări de foarte multă vreme. Ceea ce este interesant este faptul că acest pariu se reînnoiește continuu. Avem un bilanț important, 12 miliarde de euro schimburi cu România și o alimentare continuă a acestui țesut al relațiilor. În fiecare lună există peste 100 de societăți italiene care vin în România și sunt zeci de mii înregistrate”,  a declarat Gentiloni, după o întrevedere cu Bogdan Aurescu, omologul său român.

Totodată, el a pus accent pe relațiile excelente care există între cele două state: ”avem relații politice excelente așa cum se confirmă prin numeroasele vizite de stat care au avut loc în România și în Italia în ultimul an și sub aceste relații excelente din punct de vedere politic există și o intensificare a relațiilor economice și comerciale extraordinare”.

Paolo Gentiloni mai consideră că România este caracterizată de stabilitate și creștere economică.

„Ideea principală este faptul că încrederea în stabilitatea și în creșterea economică este cea care caracterizează România și este o încredere care se reînnoiește în rândul oamenilor de afaceri italieni și care conduce nu numai la intensificarea interschimbului, dar și la intensificarea prezenței noastre în această țară, știind că sunt motive foarte vechi și legături foarte vechi de civilizație și de istorie, de limbă, care se reînnoiesc în mod continuu”, a mai spus ministrul italian, potrivit Agerpres.

El a mai făcut referire și la capacitatea societăților mici și mijlocii ale oamenilor de afaceri români din Italia, în privința căreia se poate remarca o tendință de dezvoltare. Astfel, se poate spune și că relațiile de integrare a comunității române sunt pozitive din toate punctele de vedere.

Cât despre emigrare, ministrul italian de Externe a subliniat că nu trebuie puse ziduri, ci trebuie să existe o responsabilitate comună. El a mai adăugat că Italia și România sunt în favoarea unui parcurs de asociere progresivă cu Europa a regiunii Balcanilor de Vest.

Paolo Gentiloni a făcut o serie de afirmații și în ceea ce privește situația Greciei.

„Noi, italienii, nu numai că suntem interesați, ci suntem implicați prin fapte să contribuim pe cât posibil la un obiectiv pe care eu îl consider necesar pentru Europa, și anume ca în câteva zile să ajungem la o soluție convingătoare în ceea ce privește criza din Grecia. Pentru a ajunge la o soluție este nevoie de o contribuție pozitivă și constructivă din partea Guvernului grec, dar noi, europenii, eurozona, trebuie să înțelegem clar că obiectivul nostru este unul politic pentru ca Europa să ajungă la o înțelegere și la o soluție”, a declarat Gentiloni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`