Ministrul grec de Finanțe s-a opus referendumului privind zona euro
Evangelos Venizelos, ministrul grec de Finanțe, a declarat că nu este de acord cu referendumul privind zona euro, susținând că apartenența Greciei la euro este “o realizare istorică a poporului grec, care nu poate fi pusă în discuție”, notează AFP.
Totodată Venizelos apreciază că nu este de datoria grecilor să decidă menținerea monedei unice europene printr-un referendum.
“Locul poporului grec în euro este o realizare istorică a poporului grec, care nu poate fi pusă în discuție. Acest lucru nu poate depinde de un referendum”, a declarat printr-un comunicat ministrul de Finanțe.
Guvernul de la Atena a luat prin surprindere pieţele financiare şi liderii din zona euro, anunţând luni seara că va organiza un referendum pentru a consulta populaţia în legătură cu cel de-al doilea program de salvare.