Punerea sub semnul întrebării a libertății de circulație și muncă ”prejudiciază” Europa și Germania, a afirmat, joi ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, în timp ce partidul său a criticat partenerii de coaliţie în dezbaterea privind numărul bulgarilor şi românilor care vin în Germania, citează Mediafax.
„Libertăţile europene sunt nucleul ideii noastre de Europa. Libertatea de circulaţie a muncitorilor este o parte vitală a integrării europene. Germania a beneficiat imens din aceasta şi cu siguranţă mult mai mult decât alţii. Chiar acum, mulţi tineri din sudul Europei vin la noi să înveţe şi să muncească. Ei ne aduc beneficii şi ajută, de asemenea, ţările din care vin”, a explicat ministrul german.
La rândul său, colegul acestuia Michael Roth a criticat CSU pentru că nu vrea să înțeleagă Europa.
CSU a cerut impunerea unor restricţii cu privire la indemnizaţiile sociale pentru români şi bulgari.